Băsescu: "Iliescu să nu mai facă pe îngeraşul luminos al Revoluţiei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1 TV, că fostul preşedinte Ion Iliescu are o mare responsabilitate pentru oamenii care au murit  la Revoluţie.

"Iliescu are responsabilităţile lui. Oricât vrea să apară ca îngeraşul luminos al Revoluţiei, Iliescu are o mare responsabilitate pentru oamenii care au murit la Revoluţie, ca şi la mineriada din 13-15", a afirmat Băsescu.

El a mai spus că nu crede că au existat terorişti la Revoluţie şi a menţionat că este de acord cu desecretizarea dosarelor Revoluţiei.

"Există acest interes: desecretizarea dosarelor Revoluţiei. Nu mai există o foaie  de interes care să nu fie desecretizată. De fapt, marea miză era să se afle ce au făcut unităţile militare. Şi se ştie acum ce au făcut, câte cartuşe au tras, câte grenade, câte trupe au fost în stradă, din ordinul cui au ieşit. Sunt la dispoziţie publică practic.

Ce nu se va desecretiza: spre exemplu, în dosar s-au aflat reţelele de comunicaţii. Reţelele de comunicaţii sdin momentul Revoluţiei sunt şi acum, numai că acum există altă tehnologie, dar traseul lor este acelaşi. Aceste lucruri nu pot fi făcute publice pentru că sunt sistemele de comunicaţii speciale, cu amplasamentele centrelor de transmisie, retransmisie, ele au fost cerute de procuror şi sunt în dosarul procurorului. Acestea sunt de importanţă strategică. Oricine ar şti pe unde trec cabluri, unde-s puncte de amplificare a semnalului, unde e fibră optică", a explicat preşedintele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite