O tragedie de tip Mihailesti, evitata printr-un miracol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incarcata cu 20 tone de benzina, o autocisterna s-a rasturnat pe E 581, printre casele din Valea Grecului (Vaslui)

Soferul unei autocisterne cu numar de Republica Moldova nu a putut urma traiectoria intr-o curba stransa de pe raza localitatii vasluiene Valea Grecului (comuna Epureni) si a rasturnat bolidul, vineri in zori. In jurul orei 4,30, autocisterna a parasit sensul de mers si s-a rasturnat in sant, pe partea stanga a soselei. Soferul, Iurie Andronic (41 de ani), care se afla singur in cabina, a murit pe loc. 90% din cele 20 tone de benzina s-au imprastiat pe o raza de circa 1 km pe E 581. Printr-o minune, benzina nu s-a aprins. Din fericire, o tragedie similara celei petrecute la Mihailesti-Buzau a fost evitata. Pompierii militari din Husi si Vaslui sositi la fata locului au izolat imediat zona. Curiosi, satenii din Valea Grecului au fost cu greu convinsi sa nu stea in preajma cisternei sau combustibilului. 4 ore circulatia spre punctul de trecere a frontierei Albita sau spre Vaslui a fost blocata, pana cand s-a reusit indepartarea benzinei de pe carosabil. Autocisterna, avariata in procent de peste 60%, venea de la Pitesti si urma sa paraseasca teritoriul Romaniei pe la Albita. Politistii rutieri din Vaslui au precizat ca un accident asemanator celui petrecut vineri la Valea Grecului nu s-a mai produs pe raza judetului de acum 6 ani.
O autocisterna cu material inflamabil - la un pas de a exploda in Gara Deva
O cisterna incarcata cu 20 de tone de material inflamabil a blocat, vineri, circulatia trenurilor in Gara Deva, timp de aproape doua ore, dupa ce autovehiculul a acrosat o dubita, dupa care a ajuns pe calea ferata. Politistii sositi la fata locului spun ca soferul autotrenului a avut noroc ca nu a lovit unul dintre stalpii de inalta tensiune aflati pe marginea caii ferate, situatie in care se putea produce o explozie. Gabriel Apostol, soferul autotrenului, a plecat cu cisterna incarcata cu ulei industrial de la Ploiesti, indreptandu-se spre Oradea. La intrarea in municipiul Deva, pe Drumul European 68, autotrenul a acrosat o dubita care circula in fata sa, a pierdut controlul masinii si a ajuns pe calea ferata din apropierea soselei. In timp ce seful Politiei Rutiere a municipiului Deva, Cristian Popsor, afirma ca impactul dintre autotren si dubita putea provoca o nenorocire, lt. col. Neculai Dorobat de la Grupul de Pompieri Iancu de Hunedoara sustine ca pericolul nu era mare deoarece nu se stie daca ceea ce figura pe fisa de transport se afla, in realitate, in cisterna.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite