Serbări cu repetiţie pentru sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici măcar gripa porcină nu le strică planurile artiştilor arădeni, fie ei mai mici sau mai mari.

Ca în fiecare an, apropierea sărbătorilor de iarnă îi mobilizează în mod special  pe cei mai mici dintre arădeni. Copiii au început deja să-şi înveţe poeziile şi cântecelele pe care le vor prezenta în faţa părinţilor şi a bunicilor la serbările de Crăciun.

Fără teamă de gripa porcină

Chiar dacă Aradul a fost unul dintre judeţele în care gripa porcină a contaminat cei mai mulţi locuitori, nici măcar acest lucru nu strică bucuria celor mici. „Noi nu am luat nicio decizie de interzicere a acestor serbări de sfârşit de an, cu atât mai mult cu cât sunt evenimente ce au loc la nivel de grupă, adică în formula în care copiii se întâlnesc oricum zilnic”, a explicat Emilia Soriţeu, inspector pentru învăţământul  preşcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Artiştii mari şi mici ies în public

Aceasta a mai explicat că în aceste condiţii nu există niciun motiv de teamă de îmbolnăviri, mai ales că în judeţul Arad mai există un singur caz de gripă porcină aflat în tratament, restul pacienţilor confirmaţi fiind deja vindecaţi. La rândul lor, elevii de la Liceul de Artă Sabin Drăgoi participă în fiecare zi la spectacolele organizate în cadrul Târgului  de Crăciun din faţa Palatului Administrativ. „Noi avem programate spectacole la târg în fiecare după amiază şi ne respectăm aceste angajamente. Nu există niciun motiv de îngrijorare, mai ales că elevii şi de la gimnaziu şi de la liceu sunt oricum în contact zilnic la şcoală”, a explicat şi directorul liceului, Mona Orădan.

Locurile de joacă îşi păstrează clienţii

Firmele care pun la dispoziţia celor mici spaţii de joacă îşi păstrează clienţii. „Avem în continuare solicitări pentru organizarea de zile de naştere sau pur şi simplu clienţii obişnuiţi. Nu am înregistrat o scădere pe seama gripei, ci doar cea cauzată de criza financiară”, a declarat Simona Bun, angajată la un astfel de centru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite