Campania de vaccinare, extinsă la întreaga populaţie din categoriile de risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Naţional pentru Gripă a decis că persoanele cu afecţiuni cronice şi cele active din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg vor fi vaccinate contra gripei porcine.

Ministerul Sănătăţii a decis să extindă campania de imunizare la întreaga populaţie din categoriile de risc. Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Gripă, cu scopul "limitării imediate a răspândirii virusului pandemic A/H1N1".

Astfel, începând de săptămâna viitoare, în cabinetele medicilor de familie va începe vaccinarea persoanelor cu vârsta de peste 16 ani care suferă de boli cronice. Sunt vizaţi cei cu afecţiuni pulmonare, diabet, boli cardiovasculare, ciroze, boli cronice de ficat, HIV, dar şi persoanele cu obezitate. Vaccinarea bolnavilor cronici se va putea efectua, în funcţie de posibilităţi, şi în unităţile sanitare de tratament specifice.

De asemenea, la cerere, marile companii ai căror angajaţi intră în permanenţă în contact direct cu mase mari de populaţie, vor putea solicita ministerului vaccinarea personalului.

Vaccinarea este singura modalitate de limitare a răspândirii virusului gripal şi este puternic recomandată de către autorităţile sanitare naţionale şi internaţionale: Ministerul Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ECDC.

Campania naţională de vaccinare a început pe 26 noiembrie, primele categorii vizate fiind elevii, studenţii, personalul medical şi poliţiştii de frontieră. Până în prezent, au fost distribuite 1,34 milioane de doze de vaccin pandemic şi au fost vaccinate peste 25.000 de persoane.

Până în prezent, în România s-au înregistrat 14 decese ale unor pacienţi infectaţi cu A/H1N1, majoritatea suferind de boli asociate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite