Bucureşti: Şcolile închise de gripa porcină, dezinfectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce elevii stau acasă, unităţile de învăţământ unde nu se ţin cursuri timp de o săptămână sunt curăţate şi dezinfectate


Cursurile au fost suspendate ieri la Liceul „Jean Monnet“, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ , la Şcoala Generală Nr. 174, la Şcoala Generală Nr. 49, şi la British School.

Elevii cu gripă porcină, din clase diferite

„Trei elevi din liceul nostru au fost depistaţi cu gripă porcină. Ei nu mai vin la şcoală de săptămâna trecută de când existau suspiciuni. Nu au intrat în contact cu alţi elevi sau cu profesori. Rezultatele analizelor au venit abia ieri“, a declarat, astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, directorul Liceului „Jean Monnet“, Elena Ţicoş.

Directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr“, Victor Nicolae, a explicat că instituţia sa a fost închisă, după ce patru elevi din clase diferite au fost depistaţi cu gripă porcină. „Facem curăţenie, apoi vom chema Direcţia de Sănătate Publică pentru dezinfecţie“, a spus directorul.

Purtătorul de cuvânt desemnat în cazul A(H1N1) din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Cristina Moculescu, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, că unităţile de învăţământ sunt închise pentru o săptămână, atât cât durează perioada de incubaţie a virusului.

„În tot acest timp, personalul liceului face curăţenie şi dezinfectează. La sfârşit, o echipă a noastră vine pentru dezinsecţia terminală“, a explicat medicul Cristina Moculescu.

Ea a adăugat că pentru ca o unitate de învăţământ să fie închisă trebuie ca minimum trei persoane din clase diferite să fie bolnave de gripă porcină.

Pericol şi în alte şcoli

Potrivit ultimului raport al Direcţiei de Sănătate Publică, 2.441 de persoane au fost suspecte de gripă porcină, dintre care 663 de cazuri au fost confirmate. În prezent, gripa porcină a închis nouă unităţi de învăţământ din Bucureşti, iar alte 28 au clase închise.

Situaţia este alarmantă pentru şcolile din  Capitală. Potrivit medicului Cristina Moculescu, în ultimele ore au fost confirmate şi alte cazuri de infectare cu virusul A(H1N1). „Nu este exclus ca astăzi şi în următoarele zile să fie închise şi alte unităţi de învăţământ“, a mai spus Moculescu.

Campania de vaccinare împotriva gripei porcine a început astăzi.

Elevii sunt printre primele categorii care vor fi vaccinate, alături de studenţi, de militari şi de medici.




Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite