90 de ţigani, alungaţi dintr-o tabără de lângă Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi romi din Pata Rât, zonă aflată la marginea Clujului, au dat ieri foc barăcilor ridicate în apropierea rampei de gunoi a oraşului, supăraţi că au fost evacuaţi de autorităţi.

Mai mulţi romi din Pata Rât, zonă aflată la marginea Clujului, au dat ieri foc barăcilor ridicate în apropierea rampei de gunoi a oraşului, supăraţi că au fost evacuaţi de autorităţi. Poliţiştii şi jandarmii au efectuat ieri dimineaţă o razie în rândul familiilor de ţigani ce locuiesc aici fără acte sau cu domiciliul în alte judeţe. În urma raziei, 90 de romi din cei peste 350 legitimaţi, au fost trimişi acasă.

Dacă tot au fost evacuaţi, ţiganii s-au decis să nu lase nimic în urma lor, şi au aprins zece adăposturi provizorii, care au ars din temelii.

Romii trimişi acasă au protestat, le-au spus poliţiştilor că nu deranjează pe nimeni şi că îşi câştigă existenţa din vânzarea fierului vechi şi a cartoanelor strânse din gunoaie, fără a-i îndupleca însă pe reprezentanţii ordinii publice. Poliţiştii au identificat, cu ocazia acţiunii, şi două persoane date în urmărire naţională. De asemenea, mai mulţi minori, obligaţi de părinţi să cerşească, au fost internaţi în centrele de ocrotire din Cluj.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite