VIDEO/FOTO Lansarea oficială Samsung de la Mobile World Congress

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi s-au deschis porţile celei mai mari conferinţe de tehnologie mobilă din lume, Mobile World Congress (MWC), care anul acesta are loc la Barcelona între 14 şi 17 februarie. La eveniment sunt prezente peste 1.300 de companii şi sunt aşteptaţi peste 50.000 de vizitatori.

Vezi pe AndroidBuzz.net LIVE TEXT din timpul prezentării Samsung

Imediat după lansarea Samsung de duminică seara de al Mobile World Congress au apărut şi primele imagini şi specificaţii oficiale Samsung Galaxy S II, telefonul care a reuşit să doboare un record mondial: este cel mai subţire smartphone din lume: 8.49 mm. Samsung a reuşit lucrul acesta fără a afecta capacitatea bateriei, puterea de procesare, memoria, displayul, senzorul foto sau orice altceva. Din contră: bateria a crescut faţă de predecesorul său, Samsung Galaxy S, de la 1500 la 1650 mAh, procesorul este un dual-core de 1 GHz, display Super AMOLED Plus de 4.27 inci, camera principală de 8 MP iar cea secundară de 2 MP.

FOTOGALERIE Lansarea oficială Samsung de la Mobile World Congress

Samsung a lansat şi tableta Galaxy Tab de 10.1 inci, un concurent direct pentru Apple iPad. Noul dispozitiv rulează Android 3.0 Honeycomb, are procesor dual-core, două camere (de 8 şi 2 megapixeli), şi cântăreşte doar 599 de grame. Galaxy Tab 10.1 va fi disponibilă în două variante cu 16 sau 32 Gb spaţiu de stocare.

Tot duminică seară a avut loc şi lansarea noului telefon Sony Ericsson, Xperia Pro, cu tastatura QUERTY Slide şi Gingerbread.

Se anunţă şi un important eveniment care va avea loc în aceste zile la MWC, unde Microsoft va anunţa mai multe despre parteneriatul cu Nokia.

De asemenea, tot astăzi unele din cele mai importante companii de telefonie mobilă şi-au anunţat lansarea noilor dispozitive.

VIDEO

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite