Vânzările pe internet vor acapara 20% din piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii consideră că magazinele on-line vor deveni, până în 2015, una dintre cele mai confortabile variante de cumpărături

Lipsa de timp a multor români a fost speculată de afaceriştii care au riscat şi au investit într-un magazin on-line. Dacă, anul trecut, în România, valoarea pieţei de comerţ on-line a ajuns la aproape 125 milioane de euro, pentru acest an se estimează un total ce va depăşi 250 milioane de euro.

Magazinul on-line, faţă de cel classic, are nenumărate avantaje, acestea adresându-se în special celor care nu au timp pentru cumpărături. În primul rand, nu mai ai de “îndurat” cele 4-5 ore, în medie, pe care un român le petrece la hipermarket.

Pentru că majoritatea magazinelor de retail sunt amplasate, de obicei, undeva la marginea sau chiar în afara oraşului, trebuie luat în calcul timpul pierdut pe drum, în aglomeraţia din trafic, cea dintre rafturile magazinului şi, poate cea mai stresantă, coada de la casele de marcat.

Cumpărăturile on-line, alternativa la hypermarket

Studiile arată că vânzările prin internet vor acoperi aproape 20% din cifra de afaceri de pe piaţa de retail până în 2012-2015. Mai mult, dată fiind lipsa acută de timp, magazinul on-line reprezintă cam singura soluţie în care poţi să ajungi acasă la ora opt sau nouă seara, însă cu sacoşele pline.

Totuşi, contrar opiniilor că magazinele on-line ar putea să “detroneze” în scurt timp magazinul clasic, “din cărămizi şi mortar”, noul studiu comandat de VISA Europe arată că aceste două canale de distribuţie vor juca probabil roluri complementare.

Cum se estimează că vânzările prin internet vor acoperi aproape 20% din cifra de afaceri până în 2012-15, iar site-urile web sunt destinate într-o măsură tot mai mare nu doar informaţiilor, ci şi tranzacţiilor, vom asista probabil şi la o creştere a nivelului de tehnologizare a comercianţilor.

Ca urmare, vor creşte activităţi precum urmăririrea produselor pentru inventar cu ajutorul RFID (Identificare prin Radio-Frecvenţă) sau promoţii-ţintă livrate direct consumatorilor, în timp ce îşi fac cumpărăturile. În plus, aceştia vor avea acces la facilităţi bazate pe computer/internet, în magazin, care le vor asigura acces imediat la date despre produse şi clienţi.

Conform studiului “Magazinul viitorului - 2012-2015”, un raport VISA Europe, realizat de Centrul pentru Cercetări în domeniul Comerţului, numărul micilor comercianţi este posibil să scadă până în 2015. De altfel, peste un sfert din retaileri (28,7%) se aşteaptă ca numărul de magazine să scadă. Este probabilă şi o schimbare a formatelor de magazin, căci 70% din comercianţi estimează că vor introduce noi formate şi mai multe servicii de informare, până la data respectivă.

Informaţiile de pe carduri, folosite la promoţii

Clienţii vor putea să comande pe site-uri web şi să îşi ridice articolele din magazine, în timp ce magazinele mici se vor concentra asupra serviciilor şi informaţiei mai degrabă decât asupra acumulării unor inventare masive de produse.

Scanarea automatizată a produselor chiar de către clienţi promite să devină un element important, deoarece peste 22% din retaileri estimează că vor introduce această procedură într-o formă sau alta.

Etichetele cu sisteme de identificare pe bază de frecvenţe radio vor fi probabil introduse de 34% din retaileri, pentru a-i ajuta să beneficieze într-o mai mare măsură de inventarul de produse şi gestionarea acestuia, dar şi pentru a oferi clienţilor promoţii, în timp ce aproape 50% din retaileri se aşteaptă să folosească tehnologia pentru a le trimite clienţilor promoţii adaptate în funcţie de diverse segmente de public-ţintă, folosind datele demografice şi informaţiile de pe cardurile de fidelitate pentru a trimite mesaje e-mail şi texte.

Celularul sau brelocul de la chei, instrumente de plată


“Rolul esenţial pe care tehnologiile convergente îl vor juca în modelarea spaţiului de retail al viitorului este evident pentru toată lumea.

Studiul arată că, deşi e posibil să se producă schimbări într-o perioadă de timp relativ scurtă, magazinul viitorului va fi probabil modelat de o gamă întreagă de tehnologii în era digitală, însă având toate un obiectiv comun: să creeze un mediu mai comod pentru client, pe de o parte, iar pe de altă parte, să diferenţieze mai puternic companiile, asigurând astfel o cotă de succes mai mare anumitor vânzători”, a declarat Steve Perry, Executive Vice-president, VISA Europe.

Întrebaţi în ce măsură vor adopta în viitor tehnologiile avansate de plată, retailerii europeni au demonstrat un grad ridicat de deschidere către acceptarea acestora. Aceştia au spus că ar accepta, ca opţiuni de plată, carduri fără date de contact, carduri multifuncţionale care pot fi carduri de debit, de credit sau preplătite, la alegere, dispozitive ce pot fi ataşate la brelocul de chei, sau plăţi efectuate prin intermediul telefonului mobil.

Comerţul on-line se va dubla în 2008

Pentru anul acesta, eMAG.ro, cel mai mare magazin on-line românesc, estimează că vânzările on-line vor ajunge la aproximativ 250 milioane de euro. Cei de la eMag etimează că anul trecut piaţa de comerţ on-line s-a ridicat la aproximativ 115 milioane de euro.

Migrarea dinspre retailul clasic către cel on-line va influenţa creşterea pieţei şi anul acesta, iar acest proces este stimulat de creşterea ofertei de produse. Vor apărea şi alţi factori, în afară de uşurinţa în realizarea comenzii sau gama largă de produse ori preţurile competitive.

Cum arată magazinul viitorului

 
Până în 2012-2015, peste 71% din consumatori vor consulta internetul înainte de a face cumpărături.

 Aproape 60% din retaileri consideră că obiectivul predominant al site-urilor web de retail va fi să faciliteze tranzacţii, în timp ce 1/5 consideră că rolul acestora va fi să furnizeze informaţii.

Peste două treimi din retaileri estimează că vor lansa noi formate, de exemplu servicii de informare şi puncte locale de ridicare a mărfurilor.

48% din retaileri estimează că vor furniza dispozitive electronice pentru clienţi, sub forma unor chioşcuri electronice sau PC-uri interactive.

Aproape jumătate consideră că plăţile electronice sunt foarte importante pentru a obţine automatizarea interacţiunii cu clientul.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite