Un satelit de şase tone ameninţă Pământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satelitul UARS (Upper Atmosphere Research Satellite), trimis în spaţiu de Agenţia Spaţială Americană (NASA) acum 20 de ani pentru a studia schimbările climatice, s-ar putea prăbuşi pe Pământ până la sfârşitul lunii.

În prezent, obiectul, cu o greutate de şase tone, orbitează necontrolat, avertizează reprezentanţii NASA, citaţi de presa internaţională. Cu toate că satelitul va fi topit în mare parte în atmosferă, cel puţin 500 de kilograme de metal vor ajunge pe suprafaţa Pământului.

Aceste reziduuri care ar putea ajunge la sol reprezintă o reală ameninţare, mai ales pentru că se pot împrăştia pe o suprafaţă de 800 de kilometri pătraţi, potrivit oficialilor NASA. Şansele de a lovi pe cineva sau ceva sunt de 1 la 3.200. Specialiştii se aşteaptă ca reintrarea în atmosferă a satelitului să se producă la finalul acestei luni sau la începutul lunii octombrie. El a fost scos din funcţiune în 2005, după ce a consumat tot combustibilul.

Reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Americane avertizează că fragmentele desprinse din satelit ar putea ajunge în orice zonă populată de pe oricare continent, fiind imposibil de preconizat care va fi aceasta.

Momentan, UARS orbitează la o distanţă de aproximativ 250 de kilometri deasupra Pământului, având o înclinaţie de 57 de grade faţă de Ecuator. Din anii '50, de la începutul explorărilor spaţiale, nu s-au înregistrat pagube sau victime după reintrarea în atmosferă a obiectelor spaţiale.

Măsuri

Oficialii NASA au spus că oricine găseşte ceva despre care crede că ar putea fi o bucată din satelit trebuie să anunţe imediat autorităţile locale şi să nu se atingă de obiect.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite