Telefonia prin internet, viitorul industriei de telecomunicaţii
0În 2005, serviciile de telefonie VoIP au atras aproape 19 milioane de utilizatori, cu 83% mai mult faţă de 2004, când numărul lor era de doar 10 milioane În ultimii 11 ani a avut loc o
În 2005, serviciile de telefonie VoIP au atras aproape 19 milioane de utilizatori, cu 83% mai mult faţă de 2004, când numărul lor era de doar 10 milioane
În ultimii 11 ani a avut loc o adevărată explozie a numărului de utilizatori de internet. Astfel, în 1996 nu existau decât 16 milioane de utilizatori în întreaga lume, pentru ca în anul 2006 numărul acestora să depăşească pragul de un miliard.
Succesul telefoniei prin internet îi îndreptăţeşte pe mulţi analişti să creadă că modalitatea tradiţională de a iniţia şi primi apeluri telefonice va fi dată uitării. Iar motive de îngrijorare sunt multe. De exemplu, încercaţi să primiţi sau să iniţiaţi un apel din Japonia sau China, unde nici mobilul şi, cu atât mai mult, o cartelă telefonică nu vă sunt de prea mare folos.
În primul rând, din cauza diferenţelor tehnologice între Asia şi Europa, dar şi a celor culturale. Dacă nu ştiţi chineză sau japoneză, degeaba vă cumpăraţi o cartelă telefonică, pentru că nu o să fiţi în stare să desluşiţi instrucţiunile de folosire. Nu încercaţi să apelaţi la locuitori, pentru că stau foarte prost la capitolul limbi străine. Asă că nu vă rămâne decât o singură soluţie la îndemână, şi anume telefonia prin internet.
Potenţial mare de dezvoltare
Ca urmare a potenţialului deosebit pe care-l prezintă în economisirea costurilor în convorbirile pe lungă distanţă, telefonia prin intermediul internetului a luat un avânt considerabil. Dacă până acum câţiva ani serviciile de telefonie erau oferite doar de operatorii tradiţionali, în prezent pe fir au intrat şi furnizorii de servicii internet.
Telefonia IP cuprinde tehnologii de transmitere de voce, fax şi multimedia prin intermediul internetului. Cu toate acestea, de pe urma spargerii monopolului nu vor beneficia doar utilizatorii finali.
Astfel, furnizorii de internet vor oferi telefonie prin internet ca şi serviciu cu valoare adăugată, în timp ce producătorii de aparate pentru telefonie IP vor avea serios de lucru, ca urmare a exploziei iminente a pieţei. Studiile internaţionale estimau că Skype, cel mai mare provider de astfel de servicii, avea 4,73 milioane de utilizatori la sfârşitul lui 2005.
Aceştia plăteau pentru apelurile de pe internet către reţelele de telefonie, în medie, doi dolari pe lună. Skype anunţa, la sfârşitul lui iunie 2006, că a depăşit 100 milioane de utilizatori, iar veniturile pe tot anul au atins 200 milioane de dolari.
Pe lângă răspândirea cu repeziciune a telefoniei prin internet în rândul utilizatorilor rezidenţiali şi în companii, până în 2011 vor exista şi 100 milioane de utilizatori de VoIP. Studiile prevăd că 36% din dispozitivele mobile pe care le vor folosi utilizatorii pentru servicii VoIP în 2011 vor fi de divertisment, asemănătoare cu iPod-urile compatibile WiFi.
Skype va fi unul dintre marii câştigători de pe această piaţă, cu 25% din utilizatorii mobili de VoIP ai lumii abonaţi la serviciile sale în 2011. Presupunând o medie a venitului per utilizator mobil de VoIP de 4 dolari pe lună, suma totală anuală va ajunge la 1,2 miliarde de dolari.
Computerul, pe post de centrală telefonică
Marele câştig al acestui tip de telefonie îl reprezintă posibilitatea de a primi şi iniţia apeluri telefonice la distanţe foarte mari, cu costuri incomparabil mai mici.
Dacă aveţi o rudă sau un prieten prin Australia sau Noua Zeelandă, sigur nu vă veţi permite să îl sunaţi săptămânal, pentru că tarifele practicate de operatorii tradiţionali sunt destul de piperate. Debutul în telefonia IP s-a realizat în anul 1995, când o companie din Israel a introdus pe piaţă produsul Internet Phone. Cu toate că nu ea a fost cea care a inventat conceptul de voce prin IP, aceasta a fost prima care l-a comercializat cu succes.
Cu un software ca Internet Phone, un PC multimedia poate apela pentru o convorbire telefonică prin internet, un alt PC multimedia.
Pentru realizarea unei conexiuni, apelantul stabileşte iniţial o conexiune cu furnizorul său de servicii de internet, după care lansează softul client Internet Phone. Apoi, dintr-o listă în care se află toţi utilizatorii on-line care folosesc programul, poate selecta cu cine să vorbească. În prezent, pe piaţă există mai mulţi furnizori de astfel de servicii, cel mai cunoscut fiind Skype, companie fondată în 2002 de Niklas Zennström şi Janus Friis.
Skype oferă servicii gratuite de comunicaţie şi voce, de calitate, către orice utilizator care are o conexiune la internet. La început, perspectivele Skype păreau strâns legate de contestarea sistemelor clasice de telefonie. Programul poate fi descărcăt şi instalat extrem de uşor pe aproape orice computer din lume.
Skype mai oferă, pentru cei interesaţi, servicii de telefonie către destinaţii fixe ori mobile din toată lumea la preţuri modice.
Tarifele încep de la 2 cenţi minutul pentru convorbirile cu destinaţii fixe în ţările europene. Utilizatorii care achită o anumita sumă pot opta pentru servicii de voicemail, similar robotului telefonic, instant messaging, apel în aşteptare sau apel în conferinţă.
Pe viitor, Skype îşi propune să ofere şi comunicaţii video între utilizatori. Când încearcă programul pentru prima dată, utilizatorul este surprins de calitatea bună a sunetului, pentru că este ca şi cum ai vorbi la un telefon digital.
Şi calitatea se păstrează, indiferent că vorbeşti în România sau în Australia. Skype spune că aproape trei milioane de utilizatori folosesc simultan programul în fiecare zi, noua comunitate fiind extinsă, deja, în peste 225 de ţări.
Alternative la Skype?
Cum istoria recentă ne-a învăţat că, cel puţin în industria IT&C, orice gigant media are o mulţine de adversari, deci nici telefonia prin internet nu putea să revină unui singur operator. Printre cei care au reuşit să ţină piept avântului celor de la Skype se numără Gizmo Project, Google Talk sau ICQ. Gizmo Project este o alternativă extrem de folositoare a celebrului Skype, iar acest serviciu VoIP bazat pe software are un plan tarifar similar cu cel oferit de Skype.
Totuşi, Gizmo oferă mai multe opţiuni decât rivalul său.Cei care şi-au dorit o versiune mobilă a lui Gizmo Project se pot declara mulţumiţi, pentru că au la îndemână şi Gizmo for Mobile, ce poate fi instalat pe terminale mobile. Prin intermediul său, creditele Gizmo sunt folosite pentru a efectua apeluri locale extrem de ieftine, dar şi pentru convorbiri internaţionale la preţuri de bun-simţ.
Traficul de date va fi superior celui de voce
De asemenea, serviciul permite acces la toate opţiunile de mesagerie instantă. Gizmo for Mobile este disponibil pentru terminalele BlackBerry, Treo, dar şi pentru cele mai populare modele Nokia şi Motorola. Iată încă un motiv convingător pentru care operatorii vor fi forţaţi, într-o bună zi, să reducă tarifele, având un concurent serios în serviciile VoIP.
Pe măsură ce acestea se ieftinesc şi se înmulţesc, ne apropiem de un viitor al convorbirilor gratuite şi al serviciilor sponsorizate doar prin reclame. Sau cel puţin sperăm! Google Talk este un serviciu mesagerie instant pentru utilizatorii Gmail, care oferă suport pentru convorbirile de tip VoIP. Acestă versiune permite setarea statusului în funcţie de melodia ascultată în acel moment cu anumite playere.
ICQ este un program de chat cu ajutorul căruia se pot trimite fişire, mesaje SMS, se pot face convorbiri audio şi video. SIP (Session Initiation Protocol) este o aplicaţie utilizată pentru crearea, modificarea şi terminarea sesiunilor cu unul sau mai mulţi participanţi. SIP este folosit azi pe scară largă pentru VoIP, totuşi serviciul nu este limitat doar la aplicaţiile de voce. Aveţi la îndemână şi servicii de tipul videoconferinţă, măsurători la distanţă, jocuri on-line sau altele, ce vor putea fi adăugate fără modificarea serverelor de reţea.
Operatorii mobili au tot atât de puţine mijloace de a se apăra de furnizorii VoIP ca şi operatorii de telefonie fixă tradiţională. De exemplu, în Marea Britanie, T-Mobile a lansat un tarif fix pentru trafic nelimitat de date 3G, dar a interzis utilizatorilor să folosească VoIP şi mesagerie instantanee. În cazul în care un utilizator e detectat că foloseşte vreunul dintre aceste servicii, operatorul va anula toate contractele cu clientul şi va deconecta SIM-ul şi/sau cardul de date de la reţeaua T-Mobile.
Analiştii sunt unanim de acord că asemenea măsuri protecţioniste nu vor putea împiedica inevitabilul, şi anume trecerea la o lume integral bazată pe protocolul IP, în care clienţii pot accesa de pe orice fel de dispozitiv prin orice fel de conexiune serviciile de voce, mesagerie şi multimedia pe care tehnologia IP le permite.
Telefonia prin internet o va elimina pe cea tradiţională?
Chiar dacă va reuşi, acest lucru nu se va întâmpla într-o perioadă scurtă, pentru că dacă vrei să iniţializezi ori să primeşti un apel, eşti legat de conexiunea broadband. Cu cât se vor dezvolta reţelele broadband, cu atât va creşte şi numărul utilizatorilor de astfel de servicii.
Pe de altă parte, nu se justifică să foloseşti telefonia prin internet în oraşe, mai ales că aici telefonia clasică ori cea mobilă sunt destul de bine reprezentate. Însă dacă vrei să iei legătura cu cineva din cealaltă parte a globului, atunci telefonia prin internet ar trebui să fie o primă opţiune, mai ales că vor fi reduse cu câteva procente şi costurile cu apelurile.
Evident, asta ţine şi de viteza de conexiune, pentru că, dacă aştepţi să te conectezi cinci minute, iar viteza este mică, nici calitatea apelului nu va fi strălucită.
Pe viitor se prefigurează un trend clar de dominaţie a traficului de date, în detrimentul celui de voce, în oferta operatorilor, fapt care va duce la o dezvoltare rapidă a acestei pieţe şi, implicit, la o diversificare a ofertelor, şi scădere a tarifelor. Nu ar trebui să fiţi surprinşi, în viitorul apropiat, de ofertele de telefonie prin internet venite din partea operatorilor tradiţionali, pentru că deja mulţi au făcut paşi importanţi în acest sens.