Taxarea apelurilor primite, motiv de dispută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sistem de facturare, propus de comisarul european Vivianne Reading, presupune şi eliminarea tarifelor de interconectare, fapt care nemulţumeşte operatorii Facturarea apelurilor primite

Noul sistem de facturare, propus de comisarul european Vivianne Reading, presupune şi eliminarea tarifelor de interconectare, fapt care nemulţumeşte operatorii

Facturarea apelurilor primite ar putea conduce la limitarea numărului de convorbiri efectuate, dar şi la diminuarea notei de plată.

Sistemul taxării apelurilor primite a fost adus în discuţie din cauza faptului că, în prezent, tarifele de interconectare sunt considerate mari. S-a constatat că este o mare diferenţă în ceea ce priveşte metodele de interconectare, iar măsurile luate până acum nu au dat rezultate.

Multe ţări nu aplică tarife de conectare bazate pe costuri. Ca urmare, Comisia Europeană (CE) încearcă să promoveze o reglementare care să propună un modul de calculaţie care va duce la scăderea tarifelor sau chiar eliminarea lor. Viviane Reading, comisarul european pentru comunicaţii, a propus marilor operatori o valoare a tarifului de interconectare de puţin peste un eurocent, însă aceştia nu au fost de acord.

Tariful de interconectare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie fixă sau mobilă unui operator de reţele de telefonie mobilă pentru transportul şi terminarea apelurilor efectuate de propriii utilizatori către reţeaua acestuia din urmă.

Acest cost se regăseşte în tariful perceput de operatori utilizatorului final. Astfel, cu cât tariful de interconectare este mai mare, cu atât preţul perceput utilizatorului final pentru apeluri în afara reţelei va fi mai mare. Totuşi, Nicolae Oacă, unul dintre analiştii pieţei de telecomunicaţii autohtone, susţine că în Europa nu va fi nevoie de taxarea apelurilor primite, în momentul în care tarifele de interconectare vor fi anulate sau chiar eliminate.

Măsură privită cu reticenţă

Posibilitatea de tarifare a apelurilor primite nu este exclusă, dar deocamdată această metodă este privită cu reticenţă, susţine preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Dan Georgescu.

Asta din cauză că noua metodă de tarifare presupune scăderea semnificativă a tarifelor de interconectare, ceea ce va afecta veniturile operatorilor de telefonie. În plus, clientul european, şi implicit cel român, a fost obişnuit să plătească doar atunci când efectuează un apel, nu şi în momentul în care primeşte.

Facturi mai mici prin noul sistem

Nicolae Oacă mai spune că dacă tarifele de interconectare ar fi eliminate, ori cel puţin apropiate de valoarea de 1,15 cenţi, atunci facturile pentru telefonul mobil vor scădea, în România, cu aproximativ 350 de milioane de euro.

Pe de altă parte, Dorin Odiaţiu, director de vânzări la Orange, a declarat pentru ziarul "Adevărul" că tariful de interconectare reprezintă contravaloarea costului suportat de un operator pentru a prelua un apel originat în altă reţea pentru a-l livra clientului apelat.

"Atâta vreme cât acest cost există, cineva îl va plăti, sub o formă sau alta", consideră Odiaţiu. Acesta a mai declarat că tarifele de interconectare în România sunt printre cele mai scăzute din Europa.

"Operatorii români plătesc sume considerabil mai mari atunci când termină apeluri în reţelele altor operatori străini faţă de sumele pe care le încasează atunci când aceştia termină apelurile în reţelele româneşti", a mai spus Odiaţiu.

Marian Velicu, Senior Director, Regulatory, Legal and Corporate Affairs, Vodafone România, consideră că în noul sistem de tarifare sugerat, decizia efectuării comunicaţiei depinde atât de apelant, cât şi de cel apelat, aceştia suportând fiecare costurile asociate convorbirii. "Există riscul limitării comunicaţiilor între utilizatori, datorită împărţirii responsabilităţii privind plata convorbirii", mai spune Velicu.

Facturare după model american

Printre primele ţări care au trecut la reglementări drastice în domeniu a fost Marea Britanie. OFCOM, organismul britanic de reglementare a industriei de telecomunicaţii, a luat măsuri prin care este limitată taxa pe care operatorii de telefonie mobilă o pot cere altor companii rivale pentru tarifele de interconectare ale apelurilor.

OFCOM a anunţat că prin această decizie a fost realizată o reducere anuală a notelor de plată între între 590 şi 738 de milioane de euro, iar de această reducere vor beneficia, implicit, şi clienţii.

România are, în prezent, cel mai mic tarif de interconectare cu reţelele mobile din Europa, iar ritmul actual de reducere va continua să menţină acest decalaj. Modelul "Bill and Keep" este aplicat pe continentul nord-american şi se bazează pe acordul bilateral între operatori, care decid să nu perceapă costuri pentru interconectare.

În acelaşi timp, acesta prevede împărţirea plăţii între cel care sună şi cel care este sunat. Având în vedere gradul de utilizare a sistemului Pre-Payd, este foarte improbabil ca utilizatorii de telefoane mobile să accepte acum această modalitate de facturare.

De asemenea, posibilitatea ca acest lucru să se întâmple va fi luată în calcul după implementarea reţelelor IT în telefonia mobilă, iar în această situaţie facturarea nu mai are sens să se facă pe minut, ci pe volumul de date", a declarat preşedintele ANRCTI, Dan Georgescu.

În România, tariful de interconectare între operatorii mobili este, în prezent, de 6,40 eurocenţi, în timp ce, pentru reţelele fixe este de 1 cent. Analistul Nicolae Oacă spune că valoarea tarifării ar trebui să fie invers, pentru că telefonia fixă necesită costuri suplimentare.

Ce reprezintă tariful de interconectare

Tariful de interconectare în vederea terminării unui apel la puncte mobilă reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie fixă sau mobilă unui alt operator de reţele de telefonie mobilă, pentru transportul şi terminarea apelurilor efectuate de propriii utilizatori către reţeaua acestuia din urmă.

Acest cost se regăseşte în tariful perceput de operatori utilizatorului final. Astfel, cu cât valoarea tarifului de interconectare este mai mare, cu atât preţul perceput utilizatorului final pentru apeluri în afara reţelei va fi mai mare.

Tarife de interconectare în România

Telefonie mobilă 6,40 eurocenţi/minut
Telefonie fixă 1 eurocent/minut

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite