Şoselele, „încărcător“ de maşini electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerate până acum rudele sărace ale clasicelor maşini pe combustibil, vehiculele electrice ar putea fi revoluţionate de o invenţie japoneză.

Cercetătorii de la Universitatea Toyohashi (Japonia) şi inginerii de la Toyota au dezvoltat un sistem care încarcă maşinile prin montarea unor plăci metalice în interiorul drumului, relatează site-ul fastcompany.com. Sistemul, abia în faza de testare, transmite electricitatea de la plăcile din drum spre maşină cu ajutorul unor curele de oţel montate în interiorul cauciucurilor. Transmiterea curentului se face prin intermediul frecvenţelor radio. Până acum, cercetătorii japonezi au folosit doar tensiuni mici, dar spun că tehnologia poate să mai fie dezvoltată.

Cele mai mari semne de întrebare pe care le ridică noul sistem apar în privinţa siguranţei pe şosele, dat fiind că pe sub drum va trece curent electric. Prin această invenţie maşinile electrice ar putea fi mai uşoare şi, de asemenea, ar putea învinge problemele de autonomie de până acum. Deza­vantajul acestui vehicul este că încărcarea dura foarte mult, iar distanţa parcursă după un „plin" nu trecea de 200 de kilometri.  

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite