Samsung lansează noi telefoane în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modele ca F500, X830, F300, I600, 570 Aqua, U100, U600 şi numeroase alte telefoane mobile vor face parte din oferta pe 2007 a HAT şi Samsung pentru publicul din România Samsung şi HAT au

Modele ca F500, X830, F300, I600, 570 Aqua, U100, U600 şi numeroase alte telefoane mobile vor face parte din oferta pe 2007 a HAT şi Samsung pentru publicul din România

Samsung şi HAT au dezvăluit câteva dintre surprizele pe care le pregătesc în 2007 utilizatorilor de telefoane mobile din România. "ULTRA inside, ULTRA outside" este noua deviză, unde inovaţia tehnologică şi eleganţa design-ului marchează standardele pe care Samsung şi HAT vor să le impună pentru anul acesta.

Vedeta lansării a fost noua colecţie de telefoane ULTRA pe care Samsung şi HAT o propun publicului din România. Seria ULTRA se adresează în egală măsură pasionaţilor de muzică, de imagine, de stil, dar şi oamenilor de afaceri şi publicului feminin.

Vista este numele de cod pentru Samsung SGH - F500, video telefonul ULTRA al anului 2007. Flick şi Flipper sunt numele sub care pot fi recunoscute două dintre telefoanele cu aptitudini muzicale: SGH - X830, un telefon cu memorie de un gigabyte, pentru stocarea de melodii, şi SGH - F300, cu ecran touchpad şi design slim. Pentru oamenii de afaceri, Samsung a creat telefonul ULTRA business SGH - I600 supranumit Blackjack, ce oferă conectare la cele mai mari viteze prin HSDPA, tastatură QWERTY, push e-mail şi printare la distanţă. În 2007, iubitoarele de tehnologie şi stil vor fi răsfăţate cu un telefon special, ce încorporează tehnologie Bluetooth, media player şi cameră foto de 1,3 megapixeli - SGH - 570, supranumit Samsung Aqua. Celor pentru care moda este mai mult decât o pasiune, Samsung le-a dedicat două modele unice: cel mai subţire telefon bar din lume, SGH - U100 de doar 5,9 milimetri grosime, şi cel mai subţire telefon din lume cu design slide-up, SGH -U600, măsurând numai 10,7 milimetri grosime. Toate aceste modele, precum şi numeroase alte telefoane mobile, vor face parte din oferta pe 2007 a HAT şi Samsung pentru publicul din România.

"Evenimentul a adus în centrul atenţiei colecţia de telefoane mobile Samsung ULTRA, oferită de HAT în România. Ne bucurăm că am putut sărbători împreună cu colaboratorii noştri şi personalităţi de marcă din România parteneriatul de succes pe care îl avem cu Samsung, precum şi de faptul că am transformat această sărbătoare într-o tradiţie anuală", a declarat Doru Orăşelu, Marketing Manager, HAT Group Co. România.

Samsung X830

Are forma unui baton de ciocolată, este foarte îngust şi destul de înalt, măsurând 85 x 29 x 20 mm şi cântărind 74 grame. Din cauza corpului lung şi subţire, tastele numerice sunt plasate câte două pe fiecare rând. Telefonul se deschide prin rotire pentru a accesa tastatura. La închidere, player-ul de muzică este controlat printr-o rotiţă cu scroll similară cu cea din seria Apple iPod.

Are 1GB de memorie internă, ecran TFT cu 256K culori, are o mărime de 32 x 19 mm şi poate afişa o rezoluţie de 128 x 220 pixeli. Player-ul pentru muzică recunoaşte formatele OGG, WMV şi MP3, are un egalizator cu 5 benzi pentru ajustarea calităţii sunetului şi dispune de efecte de surround 3D. Bateria este Li-Ion de 800 mAh şi asigură până la 120 de ore în mod stand-by şi maximum 3 ore vorbite.

Samsung Ultra Music F300

F300 este un terminal music player complet ce oferă o interfaţă a utilizatorului dedicată, care uşurează navigarea prin lista de melodii. Are un design unic prin cele două feţe ale sale. O faţă este dedicată player-ului pentru muzică, având un ecran color TFT de 262 K destul de mare (2.1") cu o rezoluţie de 176x220 pixeli. Butoanele de control, numite Sweeping touch UI, sunt sensibile la atingere, singurul buton clasic fiind cel din mijloc: Play/Pause. Cea de-a doua faţă este cea a telefonului propriu-zis şi are o tastatură alfa-numerică. În plus, este dotat şi cu Radio FM stereo şi sincronizare rapidă cu calculatorul, permiţând utilizatorilor să creeze liste şi librării cu muzică. Ultra Music este echipat cu o cameră de 2.0 MP şi are o memorie internă de 100 MB upgradabilă cu un card de memorie de până la 2GB. Telefonul măsoară doar 116.4 x 50.4 x 10.7 mm.

Samsung F500 Ultra Video

Noul Ultra Video beneficiază de acelaşi design cu două feţe independente pentru telefon şi playerul video. Este primul telefon ce suportă codecul DivX, permiţând utilizatorilor să vizualizeze fişiere MPEG-4, H.264, WMV şi AVI. SGH-F500 vine cu un suport complet tri-band GSM/GPRS/EDGE, precum şi UMTS (3G) pentru apelurile video. Acesta are un ecran color TFT de 2.4" cu 262K şi o rezoluţie QVGA (320x240 pixeli) ce poate fi vizualizat în modul normal sau în modul landscape. Ca memorie, F500 are o memorie internă de 400MB şi un slot pentru carduri de memorie microSD ce permite mărirea capacităţii de stocare cu până la 2 GB. Camera video este de 2 megapixeli şi poate realiza fotografii la o rezoluţie maximă de 1600x1200 pixeli.

i600 Blackjack

Modelul Samsung i600 este un smartphone/messenger cu sistem de operare Windows Mobile 5.0 pentru Smartphone. Este un telefon subţire, robust, inteligent ce îmbină capacităţile desktop şi funcţiile platformei Windows Mobile 5.0 cu opţiuni multimedia de invidiat. Specificaţiile tehnice sunt compatibile cu numele său, Ultra Messaging: tastatura qwerty, ecran TFT QVGA de 2.3 inci cu 65.000 de culori, conexiuni GPRS/EDGE, dar şi suport pentru conexiune în standard HSDPA (3.5 G) pentru transfer rapid de date în reţelele care suportă acest standard. Are un procesor TI OMAP la 200 MHz, 128MB ROM şi 64MB RAM. În plus, are slot pentru card de memorie microSD pentru a mări capacitatea existentă de memorie. În ceea ce priveşte conectivitatea, telefonul include, pe lângă GPRS/EDGE, Bluetooth stereo (A2DP), USB şi Wi-Fi 802.11 b/g. Samsung i600 este echipat cu o cameră primară de 1.3 megapixeli şi cu o cameră VGA secundară concepută pentru apelurile video.

Vedeta lansării în România a noilor telefoane de la Samsung a fost noua colecţie ULTRA: F500, F300 şi I600 Blackjack

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite