Samsung și Android domină piața telefoanelor. Microsoft și Nokia, încă fără succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările de telefoane au scăzut în al treilea trimestru din 2012, dar cele ale smartphone-urilor au crescut. Astfel, au fost cumpărate aproape 170 de milioane de smartphone-uri, iar Samsung a furnizat cea mai mare parte din acestea, ajungând la o cotă de piață de 22,9%. Topul este completat de Nokia și Apple.

În total, în al treilea trimestru, au fost vândute 427 de milioane de telefoane, cu 3% mai puțin decât aceeași perioadă a anului trecut. Însă vânzările de smartphone-uri au crescut cu 47 de procente față de 2011. Iar sud-coreenii de la Samsung au livrat aproximativ 98 de milioane de unități, cu 16 milioane mai mult decât anul trecut, conform raportului Gartner citat de „CNet“.

Succesul Samsung s-a văzut și în vânzările per model. Astfel, în al treilea trimestru, terminalul Galaxy S3 a reușit să depășească iPhone 4S. Însă în aceeași perioadă a fost lansat și iPhone 5, care a totalizat șase milioane de unități vândute, fapt care a redus considerabil interesul pentru 4S. Și din 29 octombrie, pe piață este și Windows Phone 8, noul sistem de operare de la Microsoft.

Android continuă să conducă, ajungând la 72,4% cotă de piață, în creștere cu aproximativ 20 de procente față de 2011. Locul doi revine iOS, cu 13,9%, iar Blackberry OS ocupă locul trei cu o cotă de puțin peste 5%. Windows Phone 7 este încă sub Symbian și Bada OS de la Samsung. Însă cel mai probabil va depăși aceste două platforme până la finalul anului.

Anshul Gupta, analist principal Gartner, a afirmat că vânzările de telefoane au început să crească atât pe piețele emergente, cât și în economiile stabile. „În China, creșterea a fost generată de interesul pentru smartphone-uri. Pe piețele mature, vedem în sfârșit că smartphone-urile încep să înlocuiască telefoanele obișnuite“, a mai spus Gupta.

Analiștii nu sunt prea optimiști în privința succesului Nokia

Totuși, analiștii nu sunt optimiști în ceea ce privește soarta Nokia, informează bgr.com. Compania Canaccord Genuity, prin analistul Michael Walkely, și-a informat clienții că deși noile modele Nokia au potențial, nu se așteaptă la vânzări prea mari în 2013. „Rămâne dificilă promovarea noilor terminale Lumia 920 și Lumia 820 pe o piață foarte competitivă și cu o cerere limitată pentru Windows Phone, a afirmat Walkely, fapt pentru care estimările noastre vor rămâne modeste pentru 2013.“

Prețul per acțiune Nokia încă n-a trecut de trei dolari. Astăzi, acesta a ajuns la 2,72 dolari, în creștere față de ziua de miercuri când au încheiat ziua la 2,65. Însă, deocamdată, nici terminalele Lumia 920 și Lumia 820 n-au ajuns pe toate piețele.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite