Oamenii de ştiinţă cred că au descoperit când se va sfârşi Universul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din California arată că sfârşitul lumii ar putea veni peste circa 3,7 miliarde de ani. Rezultatele cercetării nu sunt, însă, acceptate de întreaga lume ştiinţifică.

Despre Univers se presupune că se află într-un proces accelerat de expansiune încă de la Big Bang, adică încă de acum circa 13,7 miliarde de ani. Potrivit modelelor cosmologice clasice, Universul va continua să se extindă la infinit. Acestă teorie este contrazisă, însă, de un grup de fizicieni condus de Raphael Bousso de la Universitatea Berkeley, din California, SUA. Potrivit unui studiu realizat de aceştia Universul se va sfârşi.

Citeşte şi: Al Treilea Război Mondial, prezis pentru luna noiembrie a acestui an

Într-un articol pentru blogul arXiv.org, Raphael Bousso scrie că este o problemă de măsurare în teoria cosmologică a inflaţiei eterne (model cosmologic care presupune apariţia din nimic a unor bule infaţioniste. Unele se pot extinde şi pot dura la infinit, iar altele dispar)

Aceste bule, fiecare reprezentând un întreg univers, apar şi dispar precum bulele produse de o apă dată în clocot. Potrivit acestei teorii, într-un univers cu o inflaţie eternă, orice eveniment care poate să se întâmple se va întâmpla nu o dată, ci de un număr infinit de ori. Prezicerea momentului când un evenimnet se va produce devine astfel imposibilă.

Echipa coordonată de Bousso a încercat să determine numărul de astfel de bule existente la un moment dat, numărul de observatori din fiecare bulă, pentru a compara frecvenţa existenţei observatorilor dintr-un univers cu cea a altui univers. A măsura acest lucru este, însă, imposibil.

Potrivit lui Bousso singura modalitate de a face acest lucru era introducerea unui punct final. Prin introducerea acestui punct mort, universul are 50% şanse să se sfârşească peste 3,7 miliarde de ani.

Charles Lineweaver, de la Obsevatorul de pe Muntele Stromlo al Universităţii Naţionale din Australia, este de părere că echipa condusă de Bousso impune o catastrofă din motive statistice şi pentru a le ieşi calculele bine.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite