NASA ar putea anunţa descoperirea unei planete asemănătoare Terrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională anunţă că NASA ar putea face o dezvăluire foarte importantă în cursul zilei de joi, despre descoperirea unei planete asemănătoare cu Pământul.

Cercetătorii de la NASA ar fi descoperit un nou sistem solar în care se află o planetă asemănătoare cu Pământul, în cadrul unui program special dedicat descoperirii de noi sisteme solare şi de noi planete.

Bloggeri pasionaţi de cercetările stelare au început deja să comenteze despre posibila descoperire a cercetătorilor americani.

Potrivit motherboard.tv, unul dintre aceştia a declarat că ştie despre noua descoperire din surse sigure din interiorul NASA.

Descoperirea noului sistem solar a fost posibilă prin intermediul programului Kepler care este destinat studierii planetelor care gravitează în jurul stelelor din galaxie.

Potrivit space.com, nava Kepler, prin intermediul telescopului performant cu care este echipată, a prelevat probe vizuale de la aproximativ 700 de planete care ar putea susţine viaţa.

Sursele citate susţin oricum că noua planetă a cărei existenţă ar putea fi devzăluită, nu ar putea susţine viaţa la fel ca şi Pământul, însă că ar putea susţine forme de viaţă diverse, caracteristice.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite