Lupta dintre console, acum şi pe piaţa românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PlayStation 3 şi Xbox360 se bat pentru supremaţia în rândul consolelor cu grafică performantă, iar Nintendo câştigă la categoria cea mai populară consolă Ce să îmi cumpăr:

PlayStation 3 şi Xbox360 se bat pentru supremaţia în rândul consolelor cu grafică performantă, iar Nintendo câştigă la categoria cea mai populară consolă

Ce să îmi cumpăr: PlayStation, Xbox sau Nintendo? O întrebare care a divizat în ultimii ani lumea gamerilor. Încă de la apariţia consolelor pentru jocuri, au existat şi discuţii cu privire la performanţele acestora. Analizele şi testele comparative nu au putut oferi un răspuns categoric la această întrebare, pentru că, până la urmă, alegerea unei console este o chestiune subiectivă care depinde de fiecare gamer în parte. Discuţiile au revenit în actualitate odată cu lansarea în România a consolei PlayStation3.

S-au adus argumente bine susţinute, au avut loc milioane de dezbateri pe forumuri şi, neoficial, s-au dus lupte între marii producători ai acestor unităţi.

Oricum, la fiecare nouă lansare pe piaţă, producătorii de console au promis să revoluţioneze universul jocurilor video. Cele trei console care se bat pentru supremaţie în acest segment se află, în acest moment, şi în magazinele din România: PlayStation 3, Xbox 360 şi, nu în cele din urmă, Nintendo Wii.Deşi această luptă se dă între toţi producătorii de console, specialiştii din industria IT spun că Nintendo Wii nu ar trebui să intre în concurenţă directă cu PlayStation3 sau cu Xbox360. Şi asta în condiţiile în care, cu 335.000 de unităţi comercializate în luna februarie, Wii a dominat topul vânzărilor în Statele Unite. Vânzările Microsoft Xbox 360 au ajuns în a doua lună a anului la 228.000 de bucăţi, iar cele ale Sony PS3 la doar 127.000.

Nintendo Wii, o consolă pentru familie şi copii

Punctul forte al consolei de la Nintendo îl reprezintă telecomanda pe care mulţi au considerat-o de-a dreptul revoluţionară. Strategia Nintendo a fost una aparte pe această piaţă. "În loc să plecăm de la tehnologia sau de la aşteptările jucătorilor, ne-am concentrat să creăm un produs pentru acele persoane care nu au jucat niciodată un joc video", declarau oficialii Nintendo. Să te joci cu Wii este o chestiune de intuiţie. Apuci controllerul, o telecomandă albă, de mici dimensiuni, şi o manevrezi după bunul plac, ca pe o rachetă de tenis, o bâtă de baseball sau o undiţă. O poţi folosi şi ca pe un volan de automobil, ţinând-o cu ambele mâini. În funcţie de joc şi de ceea ce se petrece pe ecran, mişcările jucătorului sunt interpretate de un senzor amplasat deasupra televizorului şi transformate în comenzi punctuale. Din păcate, această consolă rămâne revoluţionară doar pentru controllerul cu care este dotată. Nintendo a lansat consola cu aceleaşi jocuri cu care ne-am obişnuit deja. Gammerii s-au plâns că este o consolă dedicată exclusiv copiilor şi familiei, care include restricţii la violenţă, limbaj etc.

Părţile pozitive: este o consolă de mici dimensiuni, silenţioasă, perfectă pentru a fi folosită pe post de media center. Un alt punct în plus pentru consola Wii este preţul care se situează în România la aproximativ 1.000 lei.

Sony PlayStation 3

Punctul forte al consolei PlayStation 3 se numeşte "Cell" şi este procesorul inovativ dezvoltat de Sony împreună cu IBM şi Toshiba, cu o capacitate de calcul de 2 teraflop. Este un procesor cu o viteză de 35 de ori mai mare decât a celui montat pe vechiul PlayStation 2 şi de două ori mai rapid decât Xbox 360. Recent, a fost dezvoltată o versiune de Linux, compatibilă cu acest tip de procesor, consola putând astfel rula şi acest sistem de operare. PlayStation3 a fost pusă în vânzare în luna noiembrie 2006 în Japonia şi şase zile mai târziu pe piaţa nord-americană. A fost lansată în două versiuni, de 20Gb şi 60 Gb, la preţuri de 499 de dolari, respectiv 599 de dolari. Pachetul iniţial include cablu de alimentare, controllerul wireless şi un cablu AV cu care, din păcate, nu poţi obţine, pe un televizor clasic, imaginea pe care o laudă fabricantul. Producătorul recomandă folosirea televizoarelor HDTV (High Definition TV), pentru o calitate bună a imaginii. Printre jocurile noi cu care vine PS3 se numară "Resistance: Fall of Men", "Genji: Days of the Blade", "Call of Duty 3", "Heavenly Sword", "MotorStorm", "Lair". Un alt punct slab al PS 3 este faptul că unitatea nu este compatibilă cu toate jocurile vechi, folosite pe PlayStation 2. Site-ul Sony: http://faq.eu.playstation.com/bc prezintă lista jocurilor care ar trebui să ruleze pe noua consolă. "Dacă jocul vostru nu este prezent pe listă, înseamnă că nu este încă suportat de PlayStation 3", se spune pe site. Pentru a putea rula vechile jocuri, proprietarii PlayStation 3 vor fi nevoiţi să instaleze pe noua lor consolă un soft, numit firmware, care poate fi descărcat de pe Internet sau obţinut pe un disc de la serviciul clienţi.

Sony se laudă, în schimb, cu suportul Blu-ray Disc, care s-a aflat în centrul conceptului PS3 încă din faza de proiectare. În timp ce consola PlayStation originală includea o unitate CD pentru încărcarea jocurilor, PS2 a marcat prima apariţie a DVD-ului, oferind posibilitatea de stocare pe un singur disc a unor cantităţi de şapte ori mai mari de date decât pe CD. Discurile Blu-Ray au o capacitate de la 25 GB până la 50 GB, acest spaţiu vast oferind dezvoltatorilor de jocuri şi producătorilor de filme libertatea de a crea o experienţă multimedia şi jocuri HD de invidiat. Interesant este faptul că PS3 este cel mai ieftin player HD, bazat pe tehnologia Blu-Ray, de pe piaţa românească (şi din lume), preţul de 2.000 de lei "bătând" orice concurenţă. Astfel, decât să cumperi un player dedicat Blu-Ray la un preţ de aproximativ 1.000 de euro, poţi achiziţiona, mult mai ieftin, o consolă PS3 care, pe lângă performanţe are şi un design mult mai atrăgător. Mulţi dintre cumpărători nici măcar nu ştiu că au un player superperformant odată cu achiziţionarea unităţii, dorindu-şi consola doar pentru jocuri.

Industria de divertisment şi-a arătat cu entuziasm suportul pentru Blu-ray Disc. Şapte din cele mai mari opt studiouri de filme au anunţat deja producţii pentru Blu-ray. Printre acestea: Warner, Paramount, Fox, Disney, Sony, MGM şi Lionsgate.Un punct slab îl reprezintă jocurile în sine: din 16 jocuri lansate până acum pe PS3, 11 au o notă (medie) mai mică de 8 conform review-urilor făcute până acum de specialişti. Sony a grăbit lansarea cât a putut de mult, până şi jocurile ieşind nefinisate şi prost implementate. De exemplu, la Xbox360, din 128 de titluri disponibile pe piaţă până acum, 39 au o notă mai mare de 8, majoritatea având şi confirmarea a peste 20 de site-uri şi reviste de specialitate.

Microsoft Xbox360

Cea de-a treia consolă este de la Microsoft şi se numeşte Xbox360. Începem cu un punct slab al aceastei console: căldura excesivă pe care o produce. Nu temperatura sau zgomotul infernal ar fi problema la Xbox360, ci numărul foarte mare de plângeri din partea cumpărătorilor care au sesizat blocarea constantă a unităţii. Trebuie să ţinem cont că Xbox360 are un procesor cu trei core-uri la 3.2 Ghz, împreună cu un chip grafic customizat de la ATI, plus memoriile la frecvenţe mari. Temperatura procesorului "sare" în multe cazuri de 65 grade Celsius. De altfel, Microsoft oferă doar un an garanţie pentru acest produs, deşi iniţial se discutase posibilitatea de a oferi doi ani. Ventilatoarele cu care a fost dotată consola (de 80 mm) produc un zgomot mult prea mare, în special în momentele de încarcare maximă. Ca dotări pentru un preţ de aproximativ 1.500 lei, consola ne oferă un hard drive de 20Gb, un procesor de la IBM de 3,2Ghz şi 512Mb de memorie. Controllerul wireless este mult îmbunătăţit după eşecul celui original al Xbox-ului, fiind mult mai mic şi mai uşor de manevrat.

Accesoriile Xbox 360 sunt mult mai variate decât la PS3: volan, headset Xbox Live wireless şi un webcam Vison, care va permite recunoaşterea gesturilor în jocuri. Xbox360 oferă şi conectare on-line prin intermediul serviciului Xbox Live, care permite opţiunea jocurilor multiplayer pe internet, printr-o conexiune broadband. Acest serviciu dă posibilitatea de download pe hardiscul consolei a unor update-uri precum misiuni, personaje sau vehicule noi pentru jocurile favorite.

O altă opţiune oferită este acces de nivel Silver pe Xbox Live. Prin aceasta, jucătorii pot comunica on-line, pot trimite şi primi mesaje cu voce sau text şi au acces la informaţiile oferite în Xbox Live Marketplact: trailere, demouri, jocuri de la Xbox Live Arcade.Concluzia este că nu rentează pentru niciun gamer să îşi cumpere niciuna dintre consolele PS3 sau 360 dacă nu deţine şi un televizor HD. Dacă optezi să cumperi un PS3, toată investiţia te va duce la aproximativ 4.000 de lei (2.000 lei plus alţi 2.000 lei pentru un televizor HD decent), iar dacă înclini către un Xbox360, investiţia va fi de aproximativ 3.500 lei (1.500 lei pentru varianta Premium, la care se adaugă cei 2.000 lei pentru televizorul HD).

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite