Competiţia tabletelor pentru Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Estimările oficiale susţin că Apple va vinde 50 de milioane de unităţi în 2011
Estimările oficiale susţin că Apple va vinde 50 de milioane de unităţi în 2011

Portabilele sunt printre cele mai apreciate cadouri de Sărbători, iar anul acesta disputa s-a înteţit. Cel mai nou gadget este Nook Tablet. Dacă la sfârşitul anului trecut iPad de la Apple era liderul absolut, anul acesta, ­Samsung a lansat două noi gadgeturi, iar de curând şi lanţurile de magazine online doresc să câştige teren pe piaţa tabletelor, mai ales că se apropie sezonul Sărbătorilor.

Astfel, două dintre dispozitivele mai ­mici, cu diagonală de 18 centimetri, ­Amazon Kindle ­Fire şi Nook Tablet, încearcă să ţintească utilizatorii interesaţi de conţinut, mai mult decât de aspectul tehnic, prin cataloagele stufoase de cărţi, filme şi muzică. Potrivit unui studiu recent, pasionaţii de tehnologie vor cheltui anul acesta, de Crăciun, în medie 176 de ­euro pe cadouri care constau în electronice, iar cele mai dorite gadgeturi vor fi tabletele.

Nook Tablet este cel mai recent lansat gadget din segment. Dispozitivul urmăreşte tendinţele unei pieţe orientate către tablete mai ieftine,  preţul acestuia pornind de la 145 de euro. Nook, produsă de lanţul de librării Barnes&Nobles, este o marcă mai puţin populară în România, dar are avantajul de a avea o librărie online cu peste 2,5 milioane de cărţi. Astfel, Nook ar putea „muta" piaţa de la e-readerul tradiţional către tablete, dispozitive mai avansate din punct de vedere tehnic.

Click pe foto pentru a vedea o scurtă comparaţie între tablete

Click pe foto pentru a vedea o scurtă comparaţie între tablete

Unde pierde Apple

iPad 2 vine în acest sfârşit de an cu un avans considerabil, estimările oficiale susţinând că Apple va vinde 50 de milioane de unităţi în 2011. ­Amazon a pornit în trombă, utilizatorii comandând în avans între 250.000 şi 500.000 de tablete Kindle Fire.

Ultimii veniţi în proaspătul război al tabletelor pot profita şi de pe urma disputei permanente între Apple şi Samsung, companiile încercând în mod repetat să-şi blocheze vânzările una alteia. Gadgeturile de 10 inci pot pierde şi din cauza preţului foarte mare. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite