Clonarea, folosită pentru a obţine celule stem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celulele stem obţinute prin clonare deschid noi orizonturi în ceea ce priveşte clonarea umană
Celulele stem obţinute prin clonare deschid noi orizonturi în ceea ce priveşte clonarea umană

Realizare controversată a cercetătorilor americani de la Fundaţia de Celule Stem din New York, SUA. Aceştia au reuşit să creeze celule care să se potrivească ADN-ului uman folosind o tehnologie specifică clonării, numită transferul nuclear al celulelor somatice.

Denumirea ştiinţifică a noului produs genetic este „celulele suşă embrionare umane". Ele au fost botezate şi pluripotente deoarece sunt capabile să se transforme în toate tipurile de celule din organism  - miocardice, cerebrale, sangvine -, iar această capacitate a lor le-a transformat într-o miză importantă pentru medicina regeneratorie.

Obiectivul oamenilor de ştiinţă nu este însă de a obţine un embrion, ci de a crea celule suşă purtătoare ale genomului unui pacient, care pot fi utilizate pentru „repararea" unui organ deficitar, fără a declanşa în organism reacţia de respingere a transplantului. Embrionul obţinut de cercetători a supravieţuit doar şase zile. „Scopul este de a crea celule stem personalizate, care să se potrivească unor pacienţi anume", a spus George Daley, cel care a condus experimentul.

Cercetătorii americani au folosit pentru experiment ovocitele a 16 femei tinere şi probe de piele de pe membrele a doi bărbaţi, după care au introdus ADN-ul celulelor din piele în acestea. Descoperirea este însă controversată, fiind multe voci care se opun tehnicilor specifice clonării. De aici şi interesul oamenilor de ştiinţă de a obţine celule suşă cu acelaşi potenţial, dar fără a folosi embrioni umani. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite