Câtă răbdare au oamenii care văd filme pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

YouTube este un portal care a crescut pe un concept simplu: oamenii generează conținutul. Dar, potrivit unui nou studiu, aceiași oameni nu stau mai mult de două secunde, dacă videoclipul pe care vor să-l vadă nu s-a încărcat, notează „GigaOM".

Vremea conexiunilor lente la Internet a apus și utilizatorii s-au adaptat din plin vitezelor mai mari. Astfel, profesorul Ramesh Sitaraman, de la Universitatea Amherst din Massachusetts, a condus un studiu prin care a urmărit comportamentul oamenilor pe site-urile care furnizează conținut video. Concluzia studiului este că în fiecare secundă în care materialul video nu s-a încărcat, 6% din utilizatori părăsesc pagina.

image

Iar în cinci secunde în care videoclipul nu s-a încărcat, aproximativ 20% din oameni închid pagina. Concluziile studiului întăresc „regula celor patru secunde", adică timpul pe care utilizatorii sunt dispuși să-l irosească așteptând să se încarce o pagină web. Însă atunci când accesează Internetul de pe dispozitivele mobile, oamenii sunt mai predispuși să aștepte puțin mai mult față de momentul când navighează de la un calculator.

Studiul a fost făcut pe un eșantion de 6,7 milioane de utilizatori.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite