BlackBerry îşi spală onoarea cu cadouri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Problemele tehnice repetate au scăzut încrederea utilizatorilor BlackBerry
Problemele tehnice repetate au scăzut încrederea utilizatorilor BlackBerry

Producătorul BlackBerry a anunţat că oferă aplicaţii premium gratuite, în valoare de 70 de euro, pentru utilizatorii care au avut neplăceri cauzate de căderea serverelor, săptămâna trecută. Milioane de persoane din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu care au un BlackBerry s-au văzut săptămâna trecută puse în situaţia de a nu-şi putea folosi telefoanele pentru a naviga pe internet sau pentru a accesa aplicaţiile din cauza

Pentru a-şi repara imaginea, compania canadiană care produce aceste telefoane, Research in Motion (RIM), le dă posibilitatea utilizatorilor, de astăzi, să descarce gratuit aplicaţii în valoare de 70 de euro de pe magazinul virtual al companiei, BlackBerry App World. Oficialii companiei speră ca, în acest mod, să recompenseze răbdarea de care au dat dovadă clienţii în zilele de colaps. Softuri pentru editare foto, muzică sau jocuri vor fi disponibile până la 31 decembrie.

Cei peste 100.000 de utilizatori de BlackBerry din România pot beneficia şi ei de aceste facilităţi, au confirmat reprezentanţii companiilor locale de telefonie mobilă. În plus, clienţii Cosmote, Orange şi Vodafone vor primi şi alte beneficii: nu vor plăti abonamentul pentru perioada în care serviciul a fost afectat de dificultăţi tehnice.

Frica de a nu-şi pierde clienţii

Decizia companiei de a oferi aceste recompense este bazată şi pe un studiu publicat săptămâna trecută, care relevă faptul că unu din cinci utilizatori de BlackBerry vrea să-şi ia un alt smartphone din cauza defecţiunilor repetate. 19% din clienţii RIM vor să treacă la produsele Apple. De asemenea, oficialii companiei sunt îngrijoraţi şi de faptul că 42% din cele 1.000 de persoane incluse în cercetare au spus că-şi vor schimba telefonul în scurt timp, iar 8% şi-au cumpărat deja altul. În plus, 70% din cei tentaţi să-şi cumpere BlackBerry au admis că au nevoie de asigurări de la producător că problemele nu se vor mai repeta.

„Reţeaua noastră globală de comunicare suportă cerinţele a peste 70 de milioane de clienţi. Apreciem sincer relaţia cu aceştia. Am muncit din greu să le câştigăm încrederea în ultimii 12 ani şi ne-am angajat să furnizăm servicii la standarde de înaltă calitate, atât în prezent, cât şi în viitor", a declarat Mike Lazaridis, director executiv al RIM.

Probleme repetate

Defecţiunile tehnice nu sunt un lucru nou pentru utilizatorii de BlackBerry. În aprilie 2007, problemele serverului companiei au afectat cinci milioane de utilizatori din America de Nord, care nu şi-au mai putut folosi e-mailul. La scurt timp, în februarie 2008, 50% din utilizatorii de BlackBerry din această zonă au întâmpinat probleme cu transmiterea mesajelor electronice. În decembrie 2009, mulţi utilizatori s-au plâns că primesc cu întârziere e-mailuri. Totul a luat amploare însă anul acesta, pe 10 octombrie, când serverul a blocat activitatea utilizatorilor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. 

Lista parţială a aplicaţiilor gratuite

Reprezentanţii RIM au făcut publică o listă cu aplicaţiile pe care le vor oferi utilizatorilor de BlackBerry:

- Jocuri: SIMS 3, Bejeweled, N.O.V.A., Texas Hold'em Poker 2, Bubble Bash 2.
- Editare foto: Photo Editor Ultimate.
- Îţi restricţionează posibilitatea de a da mesaje când conduci: DriveSafe.ly Pro, Drive Safe.ly Enterprise.
- Program de traducere: iSpeech Translator Pro.
- Radio online: Nobex Radio Premium.
- Magazin online de muzică: Shazam Encore.
- Serviciu de transcriere a discursurilor: Vlingo Plus.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite