Anul trecut au apărut 75.000 de viruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boţi, troieni şi experţi în psihologieConform specialiştilor de la Softwin, peste 75.000 de viruşi au fost lansaţi în anul 2005, de circa 3 ori mai mulţi decât în 2004. În cele mai multe

Boţi, troieni şi experţi în psihologie

Conform specialiştilor de la Softwin, peste 75.000 de viruşi au fost lansaţi în anul 2005, de circa 3 ori mai mulţi decât în 2004.
În cele mai multe cazuri, aplicaţiile care au provocat probleme în 2005 au fost boţi (tip de vierme care exploatează diverse vulnerabilităţi) şi troieni, parte a unor atacuri mai complexe, incluzând campanii de spam sau phishing cu ţinte precise. Ţinând cont că în urma acestor atacuri se obţin informaţii, baze de date sau alte beneficii legate de câştiguri financiare, se poate trage concluzia că cei implicaţi în realizarea aplicaţiilor maliţioase fac parte din echipe specializate.
"În 2005, nivelul de sofisticare al tehnicilor de inginerie socială a atins un prag nemaiîntâlnit până acum. Se pare că cei din spatele viruşilor "de succes", pe lângă talentele de programatori, au şi cunoştinţe foarte bune de psihologie, anticipând modul de reacţie al oamenilor. Se observă o diferenţă mare faţă de "competenţele" de până acum ale scriitorilor de viruşi, iar rezultatul pare a fi o muncă de echipă. Până nu demult, în comunitatea IT a existat percepţia că furnizorii de soluţii de securitate se luptă doar cu adolescenţi care încearcă să braveze şi să devină faimoşi o dată cu viruşii creaţi. Arestările recente din Turcia ne arată, totuşi, că în spatele unor atacuri informatice pot sta acţiuni mult mai complexe, în care sunt implicaţi "specialişti": scriitori de viruşi, spammeri, phisheri şi adevăraţi experţi în escrocherii", declară Bogdan Dumitru, BitDefender CTO.
Viruşii anului 2005

Netsky.P, vedeta ultimilor doi ani, a fost detronat în 2005 de către Zafi.D. Acesta din urmă, un vierme apărut în decembrie 2004 pare a fi opera unei echipe de scriitori de viruşi din Ungaria. Cele 9 limbi în care pot fi scrise mesajele virusate au contribuit la succesul său. Varianta mai veche, Zafi.B, urmăreşte îndeaproape liderul, fiind pe locul 3. Cei doi viruşi din familia Zafi au provocat împreună peste 24% din totalul infectărilor din 2005.
Deşi influenţa sa a început să scadă, "familia" de viruşi Netsky a reuşit să provoace mai mult de 17% din numărul total de infectări. Următoarea "clasă" de viruşi prezentă în Top 10 este Mytob, efectele lor fiind blocarea accesului calculatorului la programele antivirus şi la site-urile producătorilor acestora. În 2005, viruşii Mytob au provocat circa 6% din totalul infectărilor.
Lovgate.V, Antiman.A şi Sober.AD sunt viruşii care s-au menţinut tot anul în top. Lovgate.V este un vierme descoperit în martie 2004 care se răspândeşte prin e-mail şi share-uri de reţea. Având o componentă backdoor şi fiind un virus complex, acesta a provocat 8.75 % din totalul infectărilor din anul trecut. Antiman.A este cel mai cunoscut virus românesc, reuşind să obţină locul 4. Sober.AD este una dintre cele mai puternice ameninţări informatice ale ultimelor luni.
"În 2005, nivelul de sofisticare al tehnicilor de inginerie socială a atins un prag nemaiîntâlnit până acum. Cei din spatele viruşilor "de succes", au şi cunoştinţe de psihologie, anticipând modul de reacţie al oamenilor. Până nu demult, în comunitatea IT a existat percepţia că furnizorii de soluţii de securitate se luptă doar cu adolescenţi care încearcă să braveze", declară Bogdan Dumitru, BitDefender CTO.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite