În ţara spânzuratului

şi era greu sau, mai bine zis, imposibil de crezut că Tribunalul Special ar fi putut adopta altă decizie. Condamnarea fostului dictator trebuia şi trebuie să constituie un exemplu, demonstrând

şi era greu sau, mai bine zis, imposibil de crezut că Tribunalul Special ar fi putut adopta altă decizie. Condamnarea fostului dictator trebuia şi trebuie să constituie un exemplu, demonstrând că reprimarea brutală a propriului popor, încălcarea libertăţii şi demnităţii sale, agresiunile împotriva vecinilor, ca şi genocidul, crimele de război şi crimele împotriva umanităţii nu pot rămâne nepedepsite.Dacă în jurul acestui aspect se conturează un context cvasigeneral, există probabil şi o altă explicaţie pentru care condamnarea la moarte era inevitabilă. Odată cu spulberarea mitului armelor irakiene de distrugere în masă, America avea nevoie să demonstreze că intervenţia sa militară a avut drept scop eradicarea unei dictaturi crude, a unui centru al răului şi a unui permanent pericol la adresa păcii - a se vedea războiul cu Iranul sau ocuparea Kuweitului. Nu pot fi omise nici unele implicaţii electorale, dat fiind că anunţarea sentinţei a precedat cu o zi scrutinul parlamentar din SUA. În fine, este probabil ca, în cerneala cu care a fost redactată sentinţa, să fi amestecat şi câteva picături de petrol, tot aşa după cum şi asupra procesului în sine există unele îndoieli dacă a fost cu adevărat echitabil şi dacă nu era mai bine ca Saddam să fi fost judecat de un tribunal internaţional, mai puţin expus riscurilor politizării.
Explicaţii şi ipoteze pot fi multe, întrebarea care se ridică fiind în ce măsură sentinţa va avea vreo influenţă asupra situaţiei din Irak. Mai degrabă nu, în orice caz o influenţă redusă. Sciziunile etnice şi confesionale în rândurile populaţiei irakiene, între şiiţi, sunniţi şi kurzi, rămân aceleaşi, aşa cum dovedesc, pe de o parte, explozia de bucurie cu care vestea a fost primită în regiunile şiite şi kurde şi, pe de alta, manifestaţiile de protest din zonele sunnite locuite de adepţii lui Saddam.
Pe moment, decizia Tribunalului Special va inflama şi mai mult pasiunile, va intensifica în şi mai mare măsură violenţele. Cât despre Saddam, nu este de aşteptat ca el să se legene prea curând în ştreang. Fostul rais, care şi-a păstrat tot timpul o atitudine sfidătoare, pare a se fi împăcat cu ideea sfârşitului, ba chiar pare a nu-i displăcea posibilitatea de a apărea, în ochii partizanilor săi, care sunt încă destui de numeroşi, dar şi în rândurile unei părţi a lumii musulmane, în ipostaza de "martir". Cei prezenţi în sala tribunalului spun chiar că ar fi detectat pe buzele sale un uşor zâmbet de triumf. Oricum, perspectivele situaţiei atât de tulburi din Irak sunt învăluite în continuare în ceaţă.
Rămâne de văzut dacă noile autorităţi irakiene vor reuşi să preia răspunderea operaţiunilor de securitate în ţară, pentru că prezenţa pe termen nelimitat a forţelor militare străine e greu de conceput. Este o problemă care interesează nemijlocit şi România, care are trupe acolo şi care ar dori să ştie când aceste trupe se vor putea întoarce acasă. Cu atât mai mult cu cât chiar şi în America se înmulţesc vocile în favoarea reducerii corpului expediţionar din Irak şi, într-o perioadă nu prea îndepărtată, a retragerii totale.