Nici 10 la suta din calatori nu circula cu bilete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O razie a Politiei Transporturi Feroviare, impreuna cu Jandarmeria si reprezentantii Regionalei CFR Timisoara, a scos la iveala ca nici 10 la suta din cei care circula cu personalul pe ruta

O razie a Politiei Transporturi Feroviare, impreuna cu Jandarmeria si reprezentantii Regionalei CFR Timisoara, a scos la iveala ca nici 10 la suta din cei care circula cu personalul pe ruta Ionel-Carpinis nu au bilete. La ora 5.30, cele doua vagoane au fost oprite in apropierea garii din Carpinis. In tren nu mai era loc nici sa arunci un ac de gamalie. Amarastenii stateau inghesuiti mai rau ca sardelele si, cand au vazut trenul inconjurat de jandarmi, au inceput scandalul. "Unde-i nasul, sa ne dea bilet?", striga un tigan ce tragea dupa el un prunc, in timp ce o piranda il acompania: "La Checea n-avem de unde sa luam bilete. Nici bani nu prea sunt". Navetisti, elevi sau plimbareti de ocazie au fost coborati, rand pe rand, din cele doua vagoane. La final, in tren au mai ramas vreo 15 persoane. Au inceput negocierile la plata biletului cu suprataxa. In loc de 17.000 de lei, oamenii au trebuit sa plateasca 62.000 de lei. "Striga, fata, ca platim de sapte ori biletul", isi indemna o taranca colega de calatorie, in timp ce cauta prin buzunare banii de bilet. La final, mai bine de 90 de persoane au platit bilete cu suprataxa si amenzi. 10 dintre calatorii fraudulosi au facut o calatorie pana la Timisoara, deoarece nu aveau nici un act de identitate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite