Avem o suspendare. Cum procedăm?

Acum, după ce suspendarea preşedintelui a fost decisă în parlament şi după ce - probabil - emoţiile de moment se vor mai fi liniştit, ar trebui să ne întrebăm: cu ce rămânem? Greu de

Acum, după ce suspendarea preşedintelui a fost decisă în parlament şi după ce - probabil - emoţiile de moment se vor mai fi liniştit, ar trebui să ne întrebăm: cu ce rămânem? Greu de crezut că referendumul va avea un alt deznodământ decât revenirea la Cotroceni a preşedintelui ales în 2004. Numărul mic al participanţilor la mitingurile pro-Băsescu n-ar trebui să le dea prea multe iluzii iniţiatorilor suspendării. Prin intermediul transmisiilor TV - abil folosite de un Băsescu apărut mereu în prime time - milioane de oameni au putut să fie, de fapt, acolo. Agora s-a mutat în bună parte din stradă în talk-showuri, pe forumuri şi bloguri. Apropo, numărul accesărilor în spaţiul virtual a crescut cu 200% în ziua suspendării.

Iar în România, există între patru şi şase milioane de utilizatori de internet şi 30.000 de bloguri. Competiţia scoaterii oamenilor în stradă s-a terminat de mult. Ea a fost înlocuită de o alta, a comunicării prin media, în care Traian Băsescu şi-a asigurat iniţiativa, cel puţin pe moment. De cealaltă parte, tabăra prosuspendare a lăsat impresia că rezervele ei strategice s-au epuizat, nereuşind să genereze o dezbatere politică pe măsura gravităţii momentului. Suspendarea a rămas undeva în zona politicianistă, parte şi din cauza caracterului eterogen al grupului de iniţiativă. Mulţi au votat pentru suspendare, convinşi că Băsescu a încălcat Constituţia şi dorind să oprească din faşă eventualele sale derapaje autoritariste. Unii însă chiar au probleme în justiţie, alţii au pur şi simplu o problemă personală cu Traian Băsescu. După cum alţii s-au gândit, pragmatic, că vor da o lovitură sistemului de putere, uşurându-şi lor accesul spre zonele cu aer rarefiat. Din atâtea motive - nu discutăm legitimitatea lor - nu s-a putut naşte dezbaterea de care România are nevoie. O dezbatere lipsită de patimi, despre viitorul sistemului nostru politic, eliminarea cauzelor profunde ale instabilităţii, echilibrul între puteri, limitarea influenţei asupra guvernării din partea marilor conglomerate financiare, pe de o parte, şi a liderilor populişti, de cealaltă parte. În loc de toate acestea, avem azi de-a face cu un joc al iubirii şi urii, la care Traian Băsescu se pricepe de minune.

Da, Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni. Dar fără ca România să-şi fi putut acorda o clipă de linişte, pentru a se gândi serios la viitorul ei. Şi fără ca românii să fi rămas cu mai mult decât, eventual, imaginea chipurilor osificate ale lui Nicolae Văcăroiu şi Doru Ioan Tărăcilă, din ziua transferului vremelnic de autoritate.