După summit, potopul
0Bucureştii se vor transforma în capitala luptei politice de gherilă
Summitul s-a terminat, Bush ne-a făcut cu mâna din Air Force One la plecare şi s-a dus la Soci să discute cu Putin despre scutul antirachetă.
De la vlădică la opincă, oficialii români au răsuflat uşuraţi.
Poliţiştii detaşaţi în Bucureşti au fost trimişi acasă, jandarmii şi-au dat jos carapacele din kevlar în care trebuiau să lupte parte în parte cu militanţii anti-NATO - ăia care păreau speriaţi şi de umbra fumului de ţigară, serviciile secrete fac bilanţul unei perioade de maximă activitate informaţională. În Palatul Parlamentului, se lucrează de zor la demantelarea amenajărilor făcute pentru summit.
Doar clădirea trebuie să revină titularilor, parlamentarii care au cam tras pe dreapta în ultimele patru zile. Cu mănuşi albe, cu sfinţenie, scaunele pe care au stat Bush sau Putin sunt manevrate de personal ultracalificat şi ultraverificat. Probabil vor ajunge în muzeul parlamentului, din interiorul clădirii. Lângă replica jilţului lui Al. I. Cuza vor sta şi câteva însemne ale reuniunii NATO de la Bucureşti.
Preşedintele însuşi, obosit după summit, s-a retras la Sinaia. După ce s-a plimbat cu Bush pe plaja de la Neptun, şeful statului s-a refugiat de ploaie într-o cabană de la Sinaia, unde a petrecut cu oamenii simpli. O fi simţit şi domnia sa nevoia să schimbe aerul.
După dineul de la palat, cu foie gras, raţă cu portocale şi Rahmaninov în surdină, alta e viaţa când petreci cu oamenii de bine pe muzică lăutărească. Globalizarea ca globalizarea, dar tot socializarea parcă e mai bună. Dacă le-o fi povestit şeful statului celor prezenţi cum a fost să fii gazda celor mai importanţi lideri de pe planetă sau ce s-a întâmplat de s-a defectat curcubeul anul ăsta, nu o ştim. Cu sepepiştii după el, Traian Băsescu a ţinut ziariştii la uşă. Preventiv, că poate iar spun ceva urât tonomatele nerecunoscătoare şi răutăcioase.
În rest, nimic nou pe front. Partidele şi politicienii şi-au făcut încălzirea pe margine când greii politicii mondiale puneau lumea la cale. Cu forţe proaspete, reîncep bătălia politică. Mizele? Până la Dumnezeu. Cine o să fie candidat la Bucureşti, cine o să ia nu ştiu care consiliu judeţean, cine în ce judeţ candidează…
Mai sunt câteva săptămâni şi începe campania pentru locale. Bucureştii se vor transforma în capitala luptei politice de gherilă. Apoi vin alegerile, pomenile electorale, victoriile şi înfrângerile şi redevenim ţara veselă cu care ne-am obişnuit.
Şi, dacă summitul ne-a arătat că putem ţine evidenţa şi duce grija a peste şase mii de delegaţi străini, poate reuşim să ştim mai multe despre ce fac şi cele câteva milioane de români de peste graniţe. Nu de alta, dar aşa nu va mai muri de foame, prin puşcării străine şi fără servicii consulare,
un alt Claudiu Crulic.