Fără nici un strop de apă timp de 14 ani

Cei 400 de locuitori ai satelor gălăţene Piscul Corbului şi Mălureni nu au nici măcar o singură fântână. 12 kilometri zilnic. Şase dus, şase întors, până la cea mai apropiată

Cei 400 de locuitori ai satelor gălăţene Piscul Corbului şi Mălureni nu au nici măcar o singură fântână.

12 kilometri zilnic. Şase dus, şase întors, până la cea mai apropiată localitate de unde se pot alimenta cu apă potabilă. Sătenii din Piscul Corbului şi Mălureni, localităţi componente ale comunei gălăţene Nicoreşti, cunosc mai mult decât oricine valoarea unui pahar cu apă. De nepreţuit, spun oamenii. Pentru ei, şi apa de ploaie este o adevărată mină de aur...

"Mereu ni se promite că vom avea apă în sat, dar nu s‑a rezolvat nimic. Nici nu crez că o să se rezolve vreodată să avem şi noi apă să bem. Parcă ne-a blestemat Dumnezeu", ne-a declarat cu năduf o localnică din Mălureni. Cei mai tineri locuitori din Piscul Corbului şi Mălureni merg în localitatea învecinată şi aduc apă în butoie. Bătrânii însă trebuie să-i plătească pe cărăuşi ca să-i alimenteze. "Am ajuns să cheltui puţinii bani din pensie pe apa de băut.

Sunt bătrân, am trecut şi războiul, dar parcă acum este mai rău ca oricând", ne-a declarat moş Vasile. O cisternă cu apă, zilnic, de la primărie Primarul comunei Nicoreşti, de care aparţin cele două sate, Ionel Boghiu, susţine că nimeni nu este vinovat pentru situaţia în care se află localnicii: "Unii au reuşit să aducă apă din localităţile învecinate. Aşa se chinuiesc pentru că pânza freatică este la mare adâncime. Au săpat până la 54 de metri şi nu au dat de apă. În această vară, noi i-am ajutat, le-am adus zilnic o cisternă cu apă", ne-a declarat primarul.

Ambele aşezări sunt incluse în proiecte de finanţare pentru crearea unui sistem de alimentare cu apă. "Anul viitor, cu siguranţă, va fi pus în funcţiune sistemul", susţin autorităţile. Oamenii nu mai cred însă... Din cauza lipsei apei, locuitorii celor două sate au fost nevoiţi să renunţe aproape total la legumicultură, una dintre principalele lor îndeletniciri. "Ce să facem? Agricultură cu paharul cu apă? Nu vedeţi că nu avem apă nici măcar pentru noi?", ne-a declarat mâhnit un localnic din Mălureni. În fântânile din Hânţeşti, doar mâl! Într-o situaţie dramatică se află şi cei 500 de localnici din Hânţeşti. Oamenii au patru fântâni în sat, dar apa este întotdeauna scoasă cu mâl...

Una dintre fântâni se află chiar în faţa porţii gospodăriei soţilor Georgeta şi Nistor Roşioru. "E săpată la 52 de metri adâncime. Mai aproape de-atâta nu-i nici un strop de apă prin locurile noastre. Fântâna asta are 100 de ani, dacă nu mai bine. O ştiu de când m-am născut. O singură dată, acum 10 ani, ne-a făcut necazuri, când s-a dărâmat deodată. Am găsit foarte greu un meşter fântânar atât de curajos încât să se coboare până la adâncimea asta", ne-a spus nea Nistor.

Puţul, larg de un metru, este o construcţie într‑un echilibru fragil, pentru că nu are tuburi de beton decât în primii patru-cinci metri. În rest, peretele e din pământ şi se poate surpa oricând. Apa se scoate cu mare greutate şi un singur om nu poate mânui uriaşa manivelă, care trebuie învârtită cam de o sută de ori. Odată scoasă din adâncuri, apa cu care localnicii din Hânţeşti au trăit o viaţă este galben-roşiatică. "E apă bună, doamnă.

Trebuie doar să o laşi o zi, să se aşeze nămolul la fund. Lutul nu-i dăunător la sănătate. Noi ce suntem? Tot pământ suntem!", ne-a declarat, cu o seninătate dezarmantă, un localnic din Hânţeşti. Apa de ploaie, la mare preţ Cei care cresc animale nu se pot descurca însă doar cu ce le oferă natura. Nici dacă ar învârti zi şi noapte la manivelă n-ar putea scoate apă cât să sature patru-cinci vaci şi 30-40 de oi. Aşa că zi de zi, vară, iarnă, oamenii din Hânţeşti merg să aducă apă din satul vecin, de la patru kilometri distanţă. Neculai Blănaru, abia trecut de vârsta adolescenţei, este unul dintre ei.

"Înham calul la căruţă şi, cât e ziua de mare, car apă cu trei butoaie de 200 de litri. Fac câte patru drumuri, şi de-abia mai am timp şi de altceva", povesteşte băiatul, care le aduce, din când în când, şi vecinilor apă. Cât despre cei pe care i-au lăsat puterile, care nu au cal şi căruţă, ei spun că au învăţat să trăiască cu apă puţină. Sau aşteaptă să plouă, ca şi localnicii din Mălureni şi Piscul Corbului, ca să aibă apă pentru ei şi animale.