Se strange latul in jurul lui Saddam - anunta comandantii americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Latul se strange in jurul lui Saddam, sustin fortele americane desfasurate in Irak, care, dupa uciderea lui Udai si Qusai Hussein, au lansat mai multe operatiuni de capturare a fostului lider irakian.

Latul se strange in jurul lui Saddam, sustin fortele americane desfasurate in Irak, care, dupa uciderea lui Udai si Qusai Hussein, au lansat mai multe operatiuni de capturare a fostului lider irakian. Militarii americani afirma ca au pierdut cu doar 24 de ore sansa de a-l prinde pe noul sef al securitatii lui Saddam si, posibil, chiar pe fostul om forte de la Bagdad, in momentul in care au atacat, duminica, in zori, trei ferme de langa Tikrit. "Nu prea mai au unde se ascunde si le este din ce in ce mai greu sa se deplaseze pentru ca suntem peste tot", a afirmat un colonel american, adaugand: "In orice moment le vom bate la usa sau le vom sparge usa si ei stiu acest lucru". Pe acelasi ton increzator, seful Statului Major american Interarme, generalul Richard Myers, a afirmat, duminica, dupa vizita sa la Tikrit, ca Saddam "este prea ocupat sa-si salveze pielea" pentru a conduce lupta de rezistenta din Irak. El a mai spus ca, dupa uciderea celor doi fii ai fostului lider irakian, tot mai multi localnici s-au aratat dispusi sa furnizeze informatii despre Saddam si acolitii sai, precum si despre ascunzatorile de arme, in incercarea de a obtine o parte din premiul de 25 de milioane de dolari pus de Washington pe capul fostului dictator. Potrivit unor surse militare, dintre cei 13 irakieni arestati, vineri, la Tikrit, cel putin cinci erau bodyguarzi ai fostului dictator si ar putea oferi informatii importante. Totodata, una dintre cele patru neveste ale lui Saddam a fost si ea interogata. Revista "Time" scrie insa ca Pentagonul nu pare prea interesat de sotiile lui Saddam, constatand ca in Irak femeile nu se implica in treburile barbatilor si ajungand astfel la concluzia ca nevestele sau fiicele fostului dictator nu stiu unde s-ar afla acesta. Cu toate ca americanii au sperat ca uciderea celor doi fii ai lui Saddam va duce la o diminuare a numarului atacurilor asupra militarilor SUA, sfarsitul de saptamana, soldat cu inca cinci morti in randul trupelor coalitiei, a demonstrat ca luptele de gherila sunt departe de a se fi incheiat. Luni, alti doi soldati americani au fost raniti, si potrivit BBC, poate chiar ucisi, la Bagdad, dupa ce vehiculul "Humvee" in care se aflau a fost atacat cu grenade. Acest nou incident survine la scurt timp dupa un raid al trupelor de elita americane, in cautarea lui Saddam, actiune soldata cu cinci victime civile irakiene, aflate intamplator in zona. Totodata, potrivit publicatiei "Financial Times", un studiu cu rezultate ingrijoratoare pentru administratia americana, realizat de Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS), releva ca, in cazul in care strategia Washingtonului privind Irakul nu se va schimba radical, SUA s-ar putea confrunta cu "un al treilea razboi in Golf, impotriva poporului irakian". In acelasi timp, potrivit comandantului fortelor terestre americane in Irak, general-locotenentul Ricardo Sanchez, aceasta tara a devenit "un magnet" pentru teroristii straini. El sustine ca, in ultima vreme, atacurile antiamericane, considerate, in mare parte, opera membrilor fideli fostului regim, au devenit din ce in ce mai sofisticate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite