şeful statului cere armatei pontoane şi vehicule de deşert

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a cerut conducerii Ministerului Apărării să modernizeze dotarea militarilor din teatrele de luptă din Afganistan şi Irak, amintind că acum au veste antiglonţ grele

Preşedintele Traian Băsescu a cerut conducerii Ministerului Apărării să modernizeze dotarea militarilor din teatrele de luptă din Afganistan şi Irak, amintind că acum au veste antiglonţ grele de 16 kilograme şi maşini ARO "prin care trece piatra". El a afirmat că maşinile ARO utilizate în Irak şi Afganistan sunt "deşelate", neputând fi utilizate în afara taberei militare. "Domnilor generali, domnilor decidenţi politici din minister, avem capacitatea să producem un transportor blindat modern şi utilizăm în deşert, în condiţii dificile, transportoare blindate de acum 20 de ani. Am rugămintea să daţi prioritate acestor realităţi", a cerut şeful statului, la bilanţul pe 2005 al Ministerului Apărării. El a mai susţinut că, la inundaţiile din 2005, s-a putut observa că România stă prost din punct de vedere al capacităţii de a întinde poduri de pontoane. "Previziunile pentru schimbarea regimului pluviometric în România sunt clare", a apreciat preşedintele României, cerând creşterea capacităţii de a construi poduri de pontoane. Traian Băsescu a mai avertizat, ieri, că armata nu trebuie atrasă "în jocuri politice". "Fac o precizare clară, a mea către armată, că orice încercare de politizare a instituţiei militare ar fi o mare eroare şi cer armatei să o respingă fără ezitare, dacă ea va exista", a spus Băsescu. El a mai criticat şi faptul că generalii trimişi în rezervă au fost ulterior reangajaţi în Ministerul Apărării. "Această politică poate fi compromisă şi poate să devină necredibilă atunci când scoţi în rezervă generali cu trei sau patru stele, după care, ca pensionari, îi angajezi pe fosta funcţie", a declarat Băsescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite