România se autoconservă. Numărul accidentelor, al crimelor şi al sinuciderilor - la cele mai scăzute cote de după Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimul an, cele mai multe crime s-au petrecut în judeţul Tulcea
În ultimul an, cele mai multe crime s-au petrecut în judeţul Tulcea

Ultimul raport al Institutului Naţional de Medicină Legală relevă o situaţie îmbucurătoare şi paradoxală în acelaşi timp: numărul deceselor violente a scăzut la cote nemaiîntâlnite după Revoluţie.

Predicţiile sociologilor nu s-au adeverit: criza economică nu a sporit rata sinuciderilor şi a crimelor.

La capitolul omucideri, România a reuşit performanţa de a se clasa sub numărul de 500 pe parcursul anului trecut, o premieră în istoria noastră postdecembristă. Judeţele cele mai periculoase pentru viaţa cetăţenilor au fost Tulcea cu 8 omucideri la 100.000 de locuitori, Iaşi - cu 7,2 la 100.000 de locuitori şi Mureş - 4,9.

Trafic rutier mai sigur

Din 1989, de când circulaţia rutieră se desfăşura după regula "o duminică da, una nu", în funcţie de numărul de înmatriculare, nu am mai înregistrat un număr atât de mic la capitolul "victime ale accidentelor rutiere". Maşinile mai performante, infrastructura mai bună şi măsurile mai dure luate de poliţie au făcut ca în ultimii ani numărul celor care au murit pe şosesle să fie de două ori mai mic decât în 1990 (2.350 în 2011 faţă de 4.605 în 1990). În fiecare an, cele mai multe accidente rutiere mortale se petrec în Ilfov.
Şi accidentele de muncă letale sunt la cele mai mici cote de după Revoluţie. 225 de români au murit în timpul serviciului anul trecut.

Bucureştenii nu mai renunţă aşa uşor

Numărul sinuciderilor este, de asemenea, în scădere. Din 2008, adică de la începutul crizei financiare, anul trecut a avut cele mai puţine sinucideri. (2.784 de români şi-au luat viaţa. Doar în anul de boom economic - 2007 - am mai stat atât de bine). Capitala a fost la cele mai scăzute valori din 1989 încoace. Doar 164 de bucureşteni s-au sinucis anul trecut, faţă de 511, câţi au fost în anul 2001 - un an de vârf.
Cei mai mulţi români aleg să-şi pună capăt zilelor prin spânzurare (80%), lunile cu cea mai mare incidenţă fiind cele de vară. De mulţi ani, Harghita şi Covasna se plasează pe primele locuri la capitolul sinucideri.

Deznădejdea abonaţilor Orange

În 2009 a fost inaugurat "Centrul de prevenire a tentativelor de sinucidere la copii şi adolescenţi. Principalul instrument al acestui centru este o linie telefonică gratuită la care cei care se gândesc la sinucidere pot suna şi sunt consiliaţi de un personal de specialitate. Cu timpul, linia a început să fie utilizată, însă, şi de persoanele mature. Statisticile scot în evidenţă faptul că numărul apelurilor a scăzut constant din 2009 şi până azi. Totuşi, cele mai multe apeluri vin, anual, din reţeaua de telefonie mobilă Orange, o explicaţie oferită de angajaţii centrului fiind aceea că respectiva companie se adresează cu precădere tinerilor, iar aceştia reprezintă un segment de vârstă critic atunci când vine vorba de suicid. Apelurile de pe Orange au fost în fiecare an la cote duble faţă de celelalte reţele existente.

În fiecare zi, 7 români aleg să-şi pună capăt zilelor.

"Exportăm criminalitate"

Sociologul Alferd Bulai explică scăderea constantă a omuciderilor prin exportul de criminalitate: "Trebuie să recunoaştem că am exportat în Occident nu numai oameni cinstiţi, muncitori, ci foarte mulţi infractori. Ei au fost primii care au plecat din ţară, la portofele mai pline, şi sunt ultimii care se întorc". În ceea ce priveşte sinuciderile, sociologul e de părere că în 2012 numărul acestora va scădea şi mai mult: "În perioade de război sau revoluţie, rata suicidului scade drastic. Oamenii se detensionează altfel şi trăiesc cu speranţa unei schimbări. Am putea spune că 2012 a fost un an de revoluţie socială. La polul opus se situează anul 2010, anul cel mai crâncen al crizei din România".

La fiecare nouă minute...

România se află pe locul 33 în clasamentul mondial al numărului de sinucigaşi la suta de mii de locuitori. Pe primul loc se află Lituania, singura ţară în care zilnic mor mai mulţi oameni în urma sinuciderii decât din cazua accidentelor rutiere. De altfel toate ţările baltice ocupă locuri fruntaşe în acest funest clasament. În Uniunea Europeană, la fiecare 9 minute se consemnează un nou caz de suicid.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite