O nouă specie de maimuţe descoperită în Africa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă specie de maimuţe descoperită în munţii din sudul Tanzaniei în 2004 este dintr-un gen unic necunoscut până în prezent, potrivit unei analize genetice, indică un studiu publicat în

O nouă specie de maimuţe descoperită în munţii din sudul Tanzaniei în 2004 este dintr-un gen unic necunoscut până în prezent, potrivit unei analize genetice, indică un studiu publicat în ultimul număr al revistei "Science". Oamenii de ştiinţă din cadrul Societăţii pentru protejarea faunei (WCS) de la Universitatea din Georgia şi cei din Conservation International (CI), care au descris prima dată animalul în 2005, l-au clasificat ca aparţinând genului "Lophocebus kipunji" pe baza unor fotografii. Această maimuţă rară trăieşte în arborii de pe muntele Rungwe şi lanţului Udzungwa, regiuni izolate din sud-vestul Tanzaniei. La puţin timp după descoperire, una dintre maimuţe a fost găsită moartă, ucisă de un localnic. Era vorba de un mascul tânăr de 4 kg, care avea 37 cm lungime. După o examinare a ţesutului molecular, o echipă de cercetători a ajuns la concluzia că este vorba de un gen complet nou de maimuţe.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite