Cele mai multe solicitări de prim ajutor au venit direct din stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape o sută de gălăţeni au solicitat ieri ambulanţa, acuzând probleme cardiace din cauza căldurii excesive. Cel mai grav caz a fost al unui tânăr care a ajuns la spital cu arsuri

Aproape o sută de gălăţeni au solicitat ieri ambulanţa, acuzând probleme cardiace din cauza căldurii excesive.

Cel mai grav caz a fost al unui tânăr care a ajuns la spital cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, după ce a stat câteva ore la plajă. Medicii spun că gălăţeanul va rămâne în spital cel puţin 15 zile.

La Iaşi, aproximativ 20 de persoane au ajuns la spital din cauza expunerii la soare, în timp ce, în judeţul Dolj, numai ieri-dimineaţă au fost înregistrate peste 300 de apeluri la serviciul de ambulanţă.

Şi în Gorj numărul solicitărilor la Salvare din cauza caniculei s-a dublat faţă de zilele normale, iar în Hunedoara, medicii au intervenit în cazul a o sută de persoane. În Capitală, ieri, până la ora 16.00, au fost primite la serviciul de ambulanţă aproape 400 de solicitări.

Deşi primăriile de sector au anunţat că au luat măsuri de prevenire a efectelor caniculei, în unele zone din Bucureşti, acestea au lipsit. De pildă, în sectorul 4, la punctele de prim-ajutor anunţate, nici vorbă de aer condiţionat sau asistenţă medicală.

Ploi în weekend

Temperaturile maxime de astăzi vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade, mai ridicate în sud-vest - până la 35 de grade. Vineri şi sâmbătă este posibil să plouă în aproape toată ţara, mai puţin în sud-est.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite