Cu societatea civilă la psiholog

Cu câteva secole în urmă, numeroşi călători străini prin ţările române remarcau proasta "orânduire" şi "aşezare" a societăţii, insistând asupra moravurilor corupte a ceea ce în

Cu câteva secole în urmă, numeroşi călători străini prin ţările române remarcau proasta "orânduire" şi "aşezare" a societăţii, insistând asupra moravurilor corupte a ceea ce în limbaj contemporan se numesc "elite politice şi intelectuale". Acum, când un observator occidental al României postcomuniste cercetează comportamentul societăţii civile, trăieşte o stare de continuă perplexitate. Înainte de a arăta motivele de uimire, trebuie să precizăm faptul că, deşi conceptul de societate civilă include toate formele asociative dintre individ şi stat (deci inclusiv partide, mass-media, biserică, sindicate ş.a.), ne referim aici la acele organizaţii nonguvernamentale sau personalităţi cărora le face plăcere să personalizeze şi, adesea, să monopolizeze societatea civilă.

Prima mirare a unui intelectual occidental este legată de obsesia anticomunistă şi antisecuristă a unei părţi a mânuitorilor de condei din România, dacă ne raportăm la propria lor biografie. Pentru că prea puţini din intelectualii care acum sunt zgomotoşi au avut curajul să se manifeste ca o autentică disidenţă anticomunistă în timpul lui Ceauşescu, iar aceia care au avut atunci demnitate şi decenţă au acum mult mai puţin tupeu. Altfel spus, nu atitudinea anticomunistă şi antisecuristă e problema, ci puternica impresie de artificialitate şi ipocrizie, generată inclusiv de faptul că o parte din "arhanghelii anticomunişti" (iniţial, membri ai Comisiei Tismăneanu) au decăzut din Tărâmul Moralei Absolute, când s-a dovedit a fi colaborat, într-un fel sau altul, cu "instituţiile ticăloase" ale vechiului regim. Iar lista arhanghelilor deconspiraţi nu e finală!

Uimirea intelectualului occidental este în creştere atunci când examinează frenezia implicării în competiţia politică dintre partide a "societăţii civile". Să ne înţelegem bine, într-o autentică democraţie societatea civilă nu trebuie să fie nici anti-putere, nici pro-putere, ci ea trebuie să fie unul dintre apărătorii drepturilor individului şi comunităţilor, şi, simultan, a obligaţiilor pe care le au în societate. Este legitimă şi necesară implicarea intelectualilor în viaţa politică, dar acest lucru trebuie realizat deschis, onest, prin apartenenţa la partidele politice a căror doctrină o împărtăşesc. Acţiunea "societăţii civile" ca partide mascate este profund imorală deoarece înşală cetăţenii asupra scopurilor reale ale acţiunii civice. Intelectualii, dacă doresc să ocupe funcţii publice, trebuie să-şi asume riscul de a se prezenta în faţa cetăţenilor pentru a-i convinge să le acorde votul, pentru că nu e cinstit doar ca unii să plătească, iar alţii să cheltuiască. Camuflajul în cripto-partide şi pescuitul în ape tulburi pentru sinecuri în administraţie sau diplomaţie sunt strict interzise în democraţie!

Paroxismul mirării intelectualului occidental este atins la contactul cu maniheismul mesajelor "societăţii civile" din România. Aşteptările oneste faţă de cei care şi-au asumat misiunea de a interpreta realitatea pentru naţiune sunt ca ei să ofere o radiografie nuanţată, relativizantă, în care să nu existe doar două categorii, "hiper-cinstiţii" şi "mega-escrocii". Cred că este inacceptabilă promovarea logicii autoritare "Cine nu e pe lista noastră devine inamicul poporului", aşa cum se doreşte prin lansarea Apelurilor semnate de Intelectuali. Transformarea celui care promovează zi de zi, ceas de ceas şi în proporţii de masă a centralismului populist într-un "preşedinte pentru alte coordonate istorice" nu este decât cea mai recentă formă de exaltare care pare a cuprinde ciclic o parte a intelighenţiei din România. Ulterior, pentru că obiectul adulaţiei exaltate îi ignoră, acesta devine "duşmanul ireductibil". În anii `90 a fost Emil Constantinescu, azi e Traian Băsescu, mâine va fi Gigi Becali?

Forma agravată a maladiei care afectează părţi ale societăţii civile este ura faţă de instituţiile democratice, manifestată printr-un tot mai virulent discurs anti-parlamentar şi anti-partidist, sub lozinca "toţi sunt o apă şi-un pământ", clasa politică trebuie nimicită sau supusă pulsiunilor unui autocrat. Rezultatul nu poate fi decât unul previzibil: criza sistemului democratic în urma ascensiunii populismelor, fie în versiunea centralistă a lui Traian Băsescu, fie în varianta etnicistă a PRM şi PNG. În acest moment, departe de a se exclude, cele două variante de populism se potenţează şi legitimează reciproc, având drept scop comun uniformizarea autoritară a ordinii pluraliste din societatea românească. În faţa acestei perspective pesimiste pentru destinul democratic al României, ce crezi tu, intelectualule occidental, că ar trebui să facă societatea civilă? Răspuns: o examinare a propriei conştiinţe, o vizită individuală la psiholog, nu în grup, pentru că ar putea să scrie un nou Apel, ceea ce ar agrava boala!

Uimirea intelectualului occidental este în creştere atunci când examinează frenezia implicării în competiţia politică dintre partide a <>