Aproximativ 100 de case din Sfântu Gheorghe, Covasna, vor fi evacuate din cauza unei viituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Aproximativ o sutã de case din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, situate pe malul unui pârău, vor fi evacuate, în această regiune fiind preconizată o viitură în noaptea de luni spre marţi, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, este vorba despre o măsură preventivă, oamenii fiind rugaţi să iasă din casele lor pentru a nu fi surprinşi în locuinţe de o eventuală viitură.

Marius Tolvaj a explicat că lacul aflat în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe s-a umplut şi digul de apărare nu mai ţine, astfel că apa se revarsă în pârăul care intră în municipiu şi care pune în pericol aproximativ o sută de case la intrarea în oraş.

La faţa locului, au fost mobilizaţi jandarmi, pompieri şi poliţişti comunitari, iar la ora transmiterii acestei ştiri oamenii sunt rugaţi să-şi părăsească locuinţele.

Constanţa: Pericol iminent: digul de la Ciobanu la un pas să cedeze

În 3 iulie, 19 străzi din municipiul Sfântu Gheorghe au fost afectate de inundaţiile produse în urma unei ploi torenţiale. În urma ieşirii din matcă a pârâului Debren, care străbate oraşul, dar şi a scurgerii apei de pe versanţi, 120 de gospodării au fost afectate, apa intrând şi în zece subsoluri de scări de bloc.

Totodată, au fost afectate şapte obiective social-economice, fiind distruse patru podeţe şi avariate două autoturisme, care au fost luate de viituri.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis alocarea unor despăgubiri, în valoare totală de 100.000 de lei, persoanelor care au fost afectate de inundaţiile produse în perioada 30 iunie - 3 iulie. De despăgubiri vor beneficia aproximativ 120 persoane şi/sau familii din Sfântu Gheorghe, sumele acordate variind între 100 şi 2.500 de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite