Peste 4.000 de tineri între 15-19 ani se sinucid în fiecare an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ţările din Europa Centrală şi de Est, ţările baltice şi cele care alcătuiesc Comunitatea Statelor Independente, aproximativ 1,5 milioane de copiii sunt lipsiţi de prezenţa şi de

În ţările din Europa Centrală şi de Est, ţările baltice şi cele care alcătuiesc Comunitatea Statelor Independente, aproximativ 1,5 milioane de copiii sunt lipsiţi de prezenţa şi de sprijinul părinţilor, trăind în centre de plasament, în grija tutorilor şi a asistenţilor maternali. O parte infimă a acestora este reprezentată de orfani, în adevăratul sens al cuvântului, cei mai mulţi dintre copii intrând în categoria numită generic "orfani sociali" - copii ai căror părinţi trăiesc, dar care nu au mijloacele financiare necesare să aibă grijă de ei. Cel mai nou studiu privind situaţia copiilor din regiune, realizat de centrul de cercetări Innocenti al UNICEF, ia în discuţie chestiuni grave care-i afectează pe copiii şi tinerii din cele 27 de ţări analizate, incluzând aici România: cele mai frecvente cauze ale morţii sau bolile infecţioase cărora le cade pradă cea mai tânără parte a populaţiei.
În ţările luate spre analiză, aproximativ 30.000 de adolescenţi cu vârste între 15 şi 19 ani au murit în fiecare an, în perioada 1999-2003. În cazul acestei grupe de vârstă, cele mai ridicate rate de mortalitate s-au înregistrat în Rusia (135 de copii morţi la 100.000 de copii), Kazakhstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Lituania, Ucraina, Estonia sau Belarus. În clasamentul întocmit pe baza numărului de morţi, în rândul celor cu vârste de 15-19 ani, România se află undeva la mijloc, cu peste 55 de morţi la 100.000 de persoane din respectiva categorie de vârstă. La polul opus, se află Slovacia, Ungaria şi Armenia, unde numărul copiilor morţi reprezintă o treime din cel caracteristic Rusiei. Accidente, otrăviri, sinucideri şi diverse forme de violenţă, acestea sunt, în majoritatea ţărilor studiate, principalele cauze ale mortalităţii adolescenţilor. În cele mai multe dintre ţări, accidentele rutiere reprezintă principala cauză a morţii, urmate fiind de fenomenele de suicid. Pe baza datelor statistice, studiul realizat de Innocenti arată că probabilitatea unei sinucideri este de 3-5 ori mai mare în cazul băieţilor decât în cazul fetelor. În ţările analizate, conform informaţiilor disponibile pentru perioada 1999-2003, aproximativ 3.500 de băieţi şi 800 de fete de 15-19 ani se sinucid anual. Mai mult, o fată din zece şi şase băieţi din zece au murit în 2003, în urma sinuciderilor. Cele mai ridicate rate de suicid sunt în Rusia (36 de sinucideri la 100.000), Lituania (33-34), Kazakhstan (32), Estonia (27) şi Belarus (23). Între cele douăzeci şi trei de ţări care au oferit date statistice în acest sens, România e pe locul 18, cu 6-7 morţi prin suicid la 100.000 de persoane din respectiva grupă de vârstă.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite