Teo Trandafir va fi operată din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teo Trandafir va fi supusă unei noi intervenții chirurgicale, tot la clinica AKH din Viena. De această dată însă se pare că diagnosticul nu este unul la fel de îngrijorător.

Vedeta consideră ce aceste probleme sunt "nimic" în comparaţie cu acelea care i-au pus viaţa în pericol. "Se operează de eventraţii. Acestea arată ca nişte hernii şi apar de regulă la persoanele care au suferit repetate intervenţii chirurgicale", a declarat o persoană apropiată vedetei.

"Este vorba de o complicaţie care apare destul de frecvent şi care trebuie rezolvată. Nu ştiu încă data. Nu s-a făcut o programare", a declarat, pentru Mediafax, Teo Trandafir.

În ceea ce priveşte perioada de recuperare, deputatul PDL a spus că nu ştie cât va dura. Perioada de recuperare "depinde de ce vor găsi acolo", a mai spus Trandafir.

Potrivit apropo.ro, Teo Trandafir ar fi specificat că "este o intervenţie minoră", cauzată de apariţia unor umflături în urma intervenţiilor chirurgicale. "Adică, în general, există posibilitatea să apară la pacienţii care au fost operaţi. Mi-au apărut şi mie. Este de preferat să merg tot la Viena şi să mă las din nou pe mâna chirurgului care m-a tratat", a declarat Trandafir.

Teo Trandafir a fost internată la clinica din Viena pe data de 11 ianuarie, cu diagnosticul pancreatită acută de severitate medie, fiind supusă mai multor intervenții chirurgicale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite