Tatuajele cu „henna neagră“ pot provoca alergii grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care aleg să se tatueze temporar cu „henna neagră“ pot suferi din cauza coloranţilor adăugaţi plantei, care dau culoarea neagră, iar în unele cazuri se ajunge la spitalizare, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Simptomele apar după câteva zile de la tatuare şi se manifestă prin mâncărimi, roşeaţă, pete, pustule sau chiar decolorarea permanentă a pielii şi cicatrici.

Medicii spun că aceste efecte se pot limita la zona tatuajului sau se pot răspândi pe tot corpul. De aceea, orice persoană care prezintă o reacţie de iritare sau cu apariţie de pustule la o pată neagră de pe corp trebuie să meargă imediat la medic, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului Sănătăţii.

Începând cu anul 2008, Ministerul Sănătăţii a avertizat populaţia cu privire la posibilitatea apariţiei unor reacţii adverse după utilizarea tatuajelor cu „henna neagră“. Tatuajele de acest gen se practică în România, ca şi în Europa, mai ales în timpul verii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite