Avem permise europene de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile certificate de înma­tri­culare şi de permise de conducere europene vor fi eliberate începând cu săptămâna viitoare. Primii beneficiari ai noilor documente vor teleormănenii, după care

Noile certificate de înma­tri­culare şi de permise de conducere europene vor fi eliberate începând cu săptămâna viitoare. Primii beneficiari ai noilor documente vor teleormănenii, după care vor urma şi celelalte judeţe. “Am început cu Teleormanul, pentru că este un judeţ mic, cu un volum redus de solicitări.

Apoi, în fiecare zi sau o dată la două zile, vom racorda şi celelate judeţe, astfel încât sistemul să fie funcţionabil în toată ţara”, a declarat chestorul Mihai Stancu, şeful Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Până la 1 decembrie a.c. se estimează că documentele comunitare vor ajunge în toate judeţele. Permisele nu vor fi înlocuite dintr-o dată, ci pe măsură ce expiră cele vechi.

Livrare prin curier rapid

Noul permis este realizat conform normelor UE, pe suport policarbonat (plastic), iar datele şi fotografia sunt gravate cu laser. 

Pentru a ajunge cât mai repede la titulari, documentele vor fi trimise în ţară prin serviciul de curierat rapid, costurile fiind suportate de autorităţi. Astfel, în mai puţin de trei zile, permisele vor putea ajunge în oricare colţ al ţării.

Începând cu 1 noiembrie, bucureştenii îşi vor putea ridica în mai puţin de două ore noile permise direct de la sediul DRPCIV, din Şos. Pipera, nr. 49.

 Capacitatea de editare va depăşi 1200 permise şi 500 certificate de înmatriculare pe oră. Noile certificate de înmatriculare la standard european renunţă la câteva date, cum ar fi modelul cauciucurilor, însă includ data primei înmatriculări, precum şi un cod corespunzător tipului de autovehicul.

De asemenea, vor mai apărea două rubrici, într-una fiind trecut numele proprietarului maşinii, iar în cealaltă numele titularului certificatului de înmatriculare. Aparatura pentru emiterea acestor acte a costat peste 2 milioane de euro, bani obţinuţi de la PHARE.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite