La plajă în luna octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La plajă în luna octombrie
La plajă în luna octombrie

Chiar dacă la noi sezonul estival s-a terminat de mult, în Dubai, Turcia sau Grecia vă puteţi bucura  din plin de temperaturi ridicate şi de zile însorite. Agenţiile de turism au pus la bătaie oferte de preţuri începând cu 100 de euro de persoană pentru sejururile externe din această lună.

Luna octombrie reprezintă sfârşitul sezonului estival pentru majoritatea sejururilor de pe litoral. Dacă în România sau în Bulgaria nu mai puteţi face plajă din cauza temperaturilor scăzute, în ţări precum Grecia, Turcia sau Dubai vremea este încă ideală pentru bronzat.

Totodată, având în vedere că ne aflăm în extrasezon, preţurile sunt chiar şi cu 50% mai mici decât în lunile iulie sau august.

Pe lângă plajă, puteţi face cumpărături sau să vizitaţi obiective turistice la preţuri mult mai mici decât vara. Cea mai ieftină destinaţie în această perioadă este Grecia. O săptămână la Olympic Beach costă 99 de euro de persoană.

Preţul include şapte nopţi de cazare într-o vilă de trei stele şi transportul cu autocarul, potrivit datelor agenţiei Christian Tour. În această perioadă, în Grecia temperaturile sunt de 28-30 de grade Celsius, ideale pentru plajă, dar şi pentru o raită de cumpărături prin magazinele din Salonic sau din Atena, unde acum puteţi beneficia de reducerile de sezon.

O altă destinaţie din Grecia unde încă mai puteţi sta la plajă, dar un pic mai exclusivistă, este insula Santorini. O săptămână la un hotel de trei stele, cu transportul cu avionul inclus, costă 195 de euro de persoană.

Santorini este o insulă renumită pentru apusurile de soare superbe şi pentru vinurile sale, cele mai renumite fiind Boutari, Antoniou şi Canava Roussos. Dacă vreţi să vă distraţi, alegeţi capitala Fira, unde veţi avea parte de foarte multe petreceri nocturne. De asemenea, dacă ajungeţi în Santorini, nu rataţi plimbarea cu măgăruşii şi vizitarea ruinelor cetăţii Thera!

Shopping şi răsfăţ în Antalya

Una dintre cele mai frumoase regiuni ale Mării Mediterane este Antalya din Turcia. La fel ca şi în Grecia, temperaturile în această perioadă ajung şi la 30 de grade, iar apa mării este numai bună pentru baie. Pentru a nu mai avea grija banilor, puteţi alege un pachet all inclusive, prin intermediul căruia beneficiaţi

de mâncare şi de băutură non-stop, dar şi de intrări la barurile, cluburile şi la piscinele hotelului unde veţi fi cazat. Un sejur de şapte nopţi în regim all inclusive la un hotel de patru stele din staţiunile din Antalya costă în jur de 300 de euro de persoană, potrivit datelor agenţiei Kusadasi. Preţul include şi transportul cu avionul, dar nu şi taxa de aeroport -
95 de euro de persoană.

În cazul în care veţi ajunge în Turcia, nu trebuie să rataţi marile bazaruri, unde puteţi cumpăra aproape orice la preţuri chiar şi cu 50% mai mici decât în plin sezon estival. Localnicii spun că, în luna octombrie, Turcia este vizitată de „clienţii de lux“, care vin special pentru a beneficia de reducerile la covoare, blănuri sau bijuterii din aur.

Lux în Dubai

Dubaiul este o destinaţie pentru care luna octombrie reprezintă abia începutul de sezon, dat fiind faptul că în intervalul iulie-septembrie, temperaturile sunt insuportabile, ajungând chiar şi la 50 de grade Celsius. C

hiar dacă suntem în plină criză, se pare că Dubaiul rămâne unul dintre locurile preferate ale turiştilor cu bani din România, deoarece agenţiile au înregistrat cu 20% mai multe cereri de vacanţă decât anul trecut.

„Octombrie este o lună foarte bună, atât pentru turismul de afaceri, cât şi pentru plajă. Cererea pentru destinaţia Dubai este foarte mare şi în creştere cu 20% faţă de anul 2008, în special pentru perioada septembrie-decembrie“, afirmă Mădălina Sloter, managerul executiv al Prompt Service Travel. Preţul de pornire pentru un pachet turistic este de 399 de euro de persoană, la care se adaugă taxele de aeroport de 100 de euro.

Preţul include transportul cu avionul, transferurile locale, cinci nopţi cazare la hotel de două stele cu mic dejun şi un tur al oraşului. Principalele atracţii ale Dubaiului sunt hotelul de şapte stele Burj Al Arab, plajele cu nisip fin ale Mării Arabiei, excursiile în deşert şi, nu în ultimul rând, shoppingul.

Dubaiul este renumit ca fiind una dintre cele mai bune destinaţii de cumpărături, cu 30 de malluri, un bazar imens şi o piaţă de unde turiştii îşi cumpără bijuterii foarte ieftine.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite