Vergu, demisă din funcţia de consilier al ministrului Educaţiei
0Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a demis-o pe Melania Mandas Vergu din funcţia de consilier. Decretul a fost semnat în această seară, anunţă Realitatea TV.
Informaţii privind o eventuală plecare a lui Vergu de la Ministerul Educaţiei circulau încă din timpul zilei. Consilierului ministrului Educaţiei, Melania Vergu, a declarat astăzi că nu-şi va da demisia şi nici nu ştie despre faptul că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ar fi decis s-o demită.
"Nu-mi voi da demisia, pentru că nu am făcut nimic ilegal. Juriştii au confirmat acest lucru. Ministrul Educaţiei poate lua orice decizie doreşte, dar până la această oră nu am fost informată că în minister ar exista un act prin care aş fi eliberată din funcţie", a mai spus Melania Vergu, citată de Mediafax.
Melania Mandas Vergu este acuzată că a profitat de poziţia sa în cadrul ministerului pentru ca proiectul său de formare profesională să obţină fonduri nerambursabile.
Proiectul intitulat "Practică să înveţi, învaţă să practici" derulează programe de formare profesională în şcolile din România.
Vergu a fost numită de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în cadrul unei comisii care să monitorizeze fondurile europene. Comisia, intitulată Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), este organizată de Ministerul Muncii şi are drept scop urmărirea proiectelor obţinute pe această linie de finanţare.
Citiţi şi: