Ce se mai vinde în magazine: mici, carne tocată şi îngheţată expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul control al inspectorilor ANPC a scos la iveală că 25% dintr-o cantitate de 167.000 de kilograme de produse congelate nu mai era proprie conumului.

79,5% din firmele controlate care comercializau produse congelate au fost găsite în neregulă la ultimul control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), desfăşurat între 15 şi 23 august anul acesta. Cea mai gravă abatere descoperită a fost vânzarea de mici, carne tocată, îngheţată şi legume congelate care depăşiseră termenul de valabilitate, depăşirea unora dintre ele fiind şi de şapte luni. În plus, micii congelaţi îşi modificaseră culoarea, pieptul şi ficatul de pasăre îşi schimbaseră aspectul, iar sortimentele de îngheţată erau deformate şi aveau consistenţa fluidă din cauză că stăteau la -9 grade Celsius, faţă de -18 grade, temperatura optimă.

Sfaturi pentru consumatori
-Fiţi atenţi dacă sunt respectate condiţiile de depozitare prevăzute de producător
-La decongelare produsele trebuie să aibă gustul şi mirosul nemodificate
-Este indicat ca produsele alimentare decongelate să nu se mai recongeleze şi să se prelucreze imediat
-Nu cumpăraţi produse alimentare decongelate sau pentru care aveţi suspiciunea că au fost dezgheţate
-Nu achiziţionaţi produse care au bucăţi de gheaţă în ambalaj
- Nu cumpăraţi produse cu ambalajul rupt, murdar sau care nu se închide etanş.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite