„Toţi vor legi pentru mediu, dar nu la ei“

De ce România trebuie tratată separat în cadrul pachetului UE împotriva încălzirii globale?

Magor Csibi, europarlamentar

La 28 de ani, Magor Csibi nu este chiar cel mai tânăr membru al Parlamentului European – îl “depăşeşte” bulgarul Dimităr Stoianov, de numai 25 de ani. Este membru al grupului ALDE şi al Comisiei pentru Sănătate şi Mediu. Discuţia a pornit de la faptul că România se declară împotriva actualei forme a pachetului legislativ UE pe probleme climatice. Potrivit pachetului legislativ, companiile vor fi nevoite să-şi cumpere toate certificatele de poluare începând cu anul 2013. România, Polonia, Grecia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria consideră că termenul este prea apropiat. În prezent, companiile din UE primesc certificate de emisii gratuit, prin alocare naţională, iar pentru depăşirea cotelor de poluare trebuie să cumpere certificate suplimentare.

România, împreună cu un grup de ţări membre din Estul Europei şi cu Italia şi-au manifestat opoziţia faţă de planul UE de reducere cu 20 la sută  a emisiilor de dioxid de carbon până în 2020. Este bine că România se opune?

Problema este alta şi vă spun o singură statistică: noi avem de 4 ori mai puţine emisii de gaze cu efect de seră decât Luxemburgul. O ţară cât jumătate din Bucureşti emite 28,4 tone de dioxid de carbon, iar România emite 7,2 milioane de tone. Asta ne arată destul de clar cam unde ne aflăm noi în acest moment.

Adică, noi cerem să fim scutiţi de efortul de a reduce emisiile, fiindcă poluăm mult mai puţin decât statele membre mai dezvoltate?

Noi cerem doar ca eforturile noastre de reducere a  emisiilor să fie recunoscute. Noi, în 1990, aveam emisii de două-trei ori mai mari decât în acest moment. Aveam o industrie neperformantă, care mai şi polua. În acest moment noi am reuşit să regândim toată construcţia industriei din România şi avem o industrie care funcţionează.

Dacă le spunem acum firmelor care au investit în România că trebuie să plece fiindcă nu mai avem rate de emisie, atunci vom avea o problemă. Deci România nu se opune. România susţine ca noi, ca Uniune Europeană, să atingem obiectivul de 20 de procente până în 2020. Mai mult, eu n-am nimic împotrivă dacă am reuşi să ajungem la 30%.

Dar noi acum suntem pe penultimul loc în Europa la emisii de gaze cu efect de seră, deci, în acest moment, dacă noi am fi obligaţi să le reducem şi mai mult, am fi loviţi destul de serios.

Şi cum ar vedea România rezolvarea acestei probleme?

Noi cerem o evaluare separată, diferită de celelalte state care au avut de mai mult timp oportunitatea de a avea o industrie foarte performantă.  Să ne gândim la Germania, la ce industrie are şi la cât timp a avut să investească!

Mulţi au impresia că europarlamentarii trebuie să reprezinte statul sau societatea în întregul ei, dar ei sunt reprezentanţii unui curent politic. Apar des ciocniri între europarlamentari de anumite orientări şi guvernele lor, colorate politic în alt fel?
Nu numai, dar este foarte frumos spus că noi reprezentăm acolo curente politice.

Vorbim însă de practică, iar aici lucrurile stau altfel. Dacă ne uităm la pachetul de reducere a emisiilor pe maşini, o să vedem că deputaţii germani se opun - nu “verzii”, dar ceilalţi germani din celelalte partide. Când fabrica Nokia s-a mutat la Cluj, deputaţii din toate grupurile politice din Germania au ieşit să conteste acest gest.

Şi atunci am pus întrebarea colegului german din grupul meu: cum putem să susţinem piaţa liberă, mişcarea liberă a capitalurilor, dar când vine vorba de interesul propriu, deja suntem mai puţin deschişi la liberalism şi spunem că este excesiv? Aşa şi cu mediul.

La nivel declarativ toată lumea vrea  să avem legile cele mai stricte. Dar când ajungi în curtea omului, la buzunarul lui, gata. Acolo nu mai suntem atât de ecologişti. Până şi Al Gore, marele profet pe protecţia mediului în America, a crescut consumul energetic la ferma lui cu 50%, la un an de la lansarea celebrului său film.  E foarte uşor să fim activişti, dar degeaba dacă noi, inclusiv în viaţa personală, nu facem nişte sacrificii.

Există un grup al “verzilor” în Parlamentul European, care e foarte activ şi cu un lider proeminent, mă refer la Daniel Cohn-Bendit. Cum îl percepeţi?

Eu mă bucur că există acest grup pentru că întotdeauna ne aduce aminte care e obiectivul pentru mediu. “Verzii” sunt foarte activi, sunt foarte implicaţi în aceste decizii, dar ei reprezintă o categorie situată, într-un anumit sens, la extremă. Dacă vrei să ai o atitudine echilibrată, atunci te uiţi la ce au cerut verzii şi la ce vor popularii. Şi undeva pe la mijloc găseşti o cale care poate să fie abordabilă. 

Pedepse penale pentru poluare

Sper ca în noul Cod Penal să avem un capitol pentru infracţiunile împotriva mediului şi ne trebuie o strategie naţională de reîmpăduriri. De exemplu, Ungaria, din anii ’90 până astăzi, a reuşit să împădurească 70.000 de hectare.

La noi, am văzut că numai în judeţul Harghita rata defrişărilor a crescut cu 200% faţă de anul trecut.

Cele mai mari pierderi de păduri le-am avut între anii 2002-2004. Dar  nu văd  că s-a schimbat ceva. ll    Am mers foarte mult în teritoriu şi  am văzut puieţi îngropaţi de pădurari, pentru că le era lene să-i planteze.

“Timbru ecologic” pentru lemn

În anul 2007, Comisia Europeană a promis că problema despăduririlor va fi o prioritate în 2008.  Punctul de vedere al Parlamentului European, de la verzi la populari şi la socialişti era că ar trebui să avem o legislaţie care să interzică vânzarea produselor provenite din surse ilegale.

În acest moment, 50% din importurile europene din ţările terţe sunt din defrişări ilegale. Şi 20 de procente din lemnul care circulă în Uniune provine din surse ilegale. Noi am propus Comisiei să avem un certificat, o etichetă pe fiecare bucată de cherestea, prin care se specifică exact de unde provine lemnul, prin ce autorizaţie a fost tăiată, ziua tăierii. În acest fel am putea cu uşurinţă să vedem dacă informaţiile de pe etichetă corespund realităţii.

Dar Comisia Europeană a început să amâne pachetul legislativ. Şi de-abia acum două săptămâni, Comisia a ieşit cu o propunere prin care până la urmă nu prea spune nimic. Firmele nu trebuie să arate sursele legalităţii, ci doar să se asigure că riscul defrişărilor este minim. Am fost foarte dezamăgit de această propunere. Ea intră în Comisia de Mediu şi acolo încercăm să facem un pachet mai puternic.

„Reducerea poluării poate fi o bună oportunitate pentru România“

Acum, pentru a ne atinge obiectivul şi să aducem lucrurile mai aproape de interesul nostru în privinţa emisiilor de dioxid de carbon,  ce joc practicăm?

Jucăm cartea pe care o putem juca. România îşi afirmă răspicat poziţia în Consiliu.

Putem obţine o majoritate de partea noastră?

Foarte greu, fiindcă nu avem atât de multe ţări care se confruntă cu aceleaşi probleme. Aici, ceea ce trebuie să facem este să căutăm nişe pe ce se poate negocia ca să avem un pachet cât mai favorabil nouă.

Cu siguranţă, pachetul iniţial nu prea ne mulţumeşte, adică ce s-a votat în Comisia de Mediu din Parlamentul European şi în acest moment se negociază la sânge în Consiliu. Noi avem o rată de emisie foarte mică, anul luat ca referinţă nu ne convine.

Dar ceea ce contează este că nu trebuie să privim tot timpul dintr-un unghi negativ problemele, putem să le vedem şi partea bună a lucrurilor.

Care ar fi această parte bună?

Noi avem şansa să construim din start o industrie nepoluantă şi nu mai trebuie să restructurăm ce avem. Va fi mult mai greu pentru germani sau pentru francezi. Noi abia acum clădim industria şi dacă am lua toate elementele, ideile, recomandările astea, am putea să facem o industrie performantă pentru viitorul european.

În penultimul număr din „Newsweek“  apărea pe copertă colacul de salvare verde şi mesajul că investiţiile în zona verde ar putea fi chiar un antidot la criza economică.

La noi, cu siguranţă, nişa este foarte, foarte mare, dar trebuie să privim lucrurile flexibil. Trebuie să ne apărăm interesul de ţară, trebuie să ne luptăm cât putem pentru interesele noastre imediate, dar întotdeauna trebuie să avem planuri de rezervă. Repet, trebuie să vedem în acest plan şi o oportunitate şi să ne pre­gătim pentru consecinţele sale. 

Etichete noi pe alimente

V-am descoperit implicat într-un proiect privind etichetarea produselor alimentare. Ce urmăriţi cu acest proiect?
Grupul ALDE mi-a cerut să mă ocup de problema etichetării, ca raportor. Grupurile politice numesc raportorii şi ei dau recomandările, despre cum vom vota sau ce amendamente vom susţine.

Am organizat o dezbatere publică în Parlamentul European, am chemat şi reprezentanţii de la Comisie şi specialişti din România, am avut sute de întâlniri cu industria, cu organizaţiile de sănătate.

Şi ce idee v-aţi făcut?

În acest moment, oamenii nu înţeleg eticheta, tabelul acela cu cifre multe şi cu tot felul de elemente. Şi am spus că trebuie să avem etichete mai simple. Ideea şi recomandarea comisiei au fost să punem câteva elemente separat. De exemplu, cinci elemente: caloriile, zahărul, grăsimile, grăsimile saturate şi sarea. Eticheta va arăta cât conţine produsul respectiv în cifre, plus cât acoperă, în procente, din necesarul tău zilnic.

Când se vor vedea aceste etichete?

Discuţia după cum o văd eu în Parlamentul European şi în legislatura viitoare ( 2009-2012) vom dezbate încă acest pachet. Însă vestea bună vine din România. Mai multe firme mari din România şi-au dat seama de curentul european şi au spus că vrem să fim noi cu un pas înaintea Europei.

De la 1 ianuarie 2009, toate firmele semnatare s-au obligat ca pe toate produsele lor să existe nou sistem de etichetare. E un succes nesperat. În primul rând, cetăţeanul va avea oportunitatea de a vedea că în Parlament facem ceva concret pentru oameni. Pe lângă acest lucru, arătăm că soluţia nu e să demonizăm pe cineva. Nimeni nu vrea ca produsele sale să cauzeze probleme de sănătate.