Legea educaţiei naţionale, rediscutată în Parlamentul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legislativul e gata să-şi înceapă activitatea pe 2010
Legislativul e gata să-şi înceapă activitatea pe 2010

Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri, că Legea educaţiei naţionale – pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea la sfârşitul anului trecut – va fi rediscutată în Parlamentul României imediat după ce proiectul de buget pe 2010 va fi adoptat.

Şeful Executivului a anunţat că Guvernul are patru priorităţi pentru acest început de an, care vor intra pe agenda de lucru imediat ce proiectul Legii bugetului pe anul în curs va fi adoptat de Parlamentul României. Prima dintre ele este Legea pensiilor în sistemul public. 

A doua este rediscutarea Legii Educaţiei naţionale. „Curtea Constituţională a decis că acest act normativ nu poate trece prin asumarea răspunderii Guvernului, ci prin dezbatere publică”, a declarat premierul, precizând că legea va fi rediscutată în Parlamentul României.

Curtea Constituţională arăta în motivarea deciziei din 18 decembrie, când a declarat neconstituţională Legea educaţiei, că asumarea răspunderii nu era oportună. În plus, instituţia preciza că dezbaterea în procedura obişnuită în Parlament ar fi permis societăţii civile implicarea în problema educaţiei naţionale.

Următoarele pe lista de priorităţi a Guvernului sunt actele normative ce reglementează responsabilitatea fiscală şi descentralizarea, la pachet cu standardele de cost.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite