Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Omagiile în memoria lui Ion Diaconescu, la sediul PNŢCD. Înmormântarea va avea loc joi

12 octombrie 2011, 09:26 |  Autor: Mihaela Stoica | 

Cuvinte cheie: ion diaconescu a murit, ion diaconescu, pntcd, bellu,

Ion Diaconescu

Ion Diaconescu

 

Trupul neînsufleţit al lui Ion Diaconescu va fi depus  începând de miercuri, de la ora 10.00, la sediul PNŢCD, pentru toţi cei care vor să îşi ia rămas bun de la fostul lider ţărănist

"PNŢCD îi anunţă pe toţi românii care s-au simţit reprezentaţi de onoarea, demnitatea şi discreţia domnului preşedinte Ion Diaconescu că îşi pot lua rămas bun de la acesta la sediul PNŢCD din Bd Carol I nr 24 începând de miercuri orele 10.00. O carte de condoleanţe va fi disponibilă pentru cei care doresc să îşi exprime sentimentele cu acest prilej", anunţă PNŢCD într-un comunicat.

Slujba religioasă va avea loc joi în jurul orei 14.00 la Biserica Sf Spiridon, iar înmormântarea la Cimitirul Bellu.

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a decedat marţi seară, la vârsta de 94 de ani. Ion Diaconescu fusese tratat recent la Institutul de Cardiologie "C.C. Iliescu" Fundeni, din cauza cauza unor tulburări de ritm cardiac. Vezi aici detalii!

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Dascălii nominalizați în campania "Profesori cu care Hunedoara se mândrește!"

    În urma nominalizărilor făcute de cititori pe site-ul hunedoara.adevarul.ro, redacţia „Adevăru ...

    Înmormântarea Mălinei Olinescu, amânată

    Mălina Olinescu nu va mai fi înmormântată mâine, aşa cum anunţase iniţial familia artistei. Mem ...

    Destine frânte pe pe dealul Hășdatului. Alexandra Fazakas și Cătălin Ionescu, conduși pe ultimul drum

    Aveau toată viața înainte. Erau tineri, erau frumoși, însă aripile lor s-au frânt într-un cump ...

    Fosta prietenă a tânărului de 20 de ani spânzurat din dragoste este în stare de şoc

    Luana, fostă prietenă a lui Rafael Eftimie, a mărturisit că este şocată de gestul pe care tânăr ...

    Tradiţia care încalcă regulile civilizaţiei

    Nunţile în aer liber şi alaiurile de înmormântare conduse de călăreţi, obişnuite în comunitatea ...

    După ce au petrecut Crăciunul în arest, contrabandiștii vor petrece și Revelionul după gratii

    După șapte ore de audieri, judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au respins recursul celor 67 ...

    Ultimul Crăciun pentru doi tineri din Deva. Au murit după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

    Un accident cumplit soldat cu moartea a doi tineri, în vârstă de 26 de ani, din Deva a avut lo ...

    VIDEO – Clip în memoria tânărului de 20 de ani care s-a spânzurat din prea multă dragoste

    Prietenii lui Rafael Eftimie au compus o melodie şi au făcut un videoclip în memoria celui care ...

    VIDEO: Jurnalist jignit de primarul Devei: “Mort ești dumneata, că îmi pui întrebarea”

    Mircia Muntean, primarul municipiului Deva, a insultat un jurnalist angajat al unei stații loca ...

    Tulcea: Unde ne puteţi găsi!

    Redacţia Adevărul de Seară Tulcea are sediul pe strada Gării, numărul 30 (intrarea lângă magazi ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole