Cu cat inainteaza in varsta, elevii au rezultate mai slabe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele elevilor bucuresteni la disciplinele matematica, fizica si chimie sunt cele mai slabe, arata studiul realizat in premiera de catre Inspectoratul Scolar al Capitalei, la sfarsitul primului

Rezultatele elevilor bucuresteni la disciplinele matematica, fizica si chimie sunt cele mai slabe, arata studiul realizat in premiera de catre Inspectoratul Scolar al Capitalei, la sfarsitul primului semestru al acestui an scolar. La matematica, atat la gimnaziu, cat si la liceu, sunt cei mai multi elevi corigenti (in medie peste 8 la suta). In clasele a VIII-a din Capitala, la matematica (disciplina de examen pentru admiterea in clasa a IX-a), 27,10 la suta dintre elevi sunt la limita corigentei. Tot la matematica, 27,55 la suta dintre elevii claselor a XII-a au medii de 5,00. Incepand cu primul an de studiu si pana in clasa a XII-a, la fizica si chimie elevii au cele mai multe medii de 5,00 si sub 5,00. In primul an de studiu al acestor discipline, 20 la suta dintre elevi au medii de 5,00, iar aproape 4 la suta sunt corigenti. In clasele a XII-a, cele mai multe medii de 5,00 sunt tot la fizica (23 la suta dintre elevi) si la chimie (aproape 30 la suta). Studiul arata ca, pe masura ce elevii inainteaza in varsta, rezultatele la invatatura sunt din ce in ce mai proaste la majoritatea disciplinelor. De exemplu, la geografie, in clasa a V-a, 23 la suta dintre elevi au medii de 10 si 12 la suta medii de 5,00. In clasa a VIII-a, procentul celor cu medii de 10 se injumatateste, iar al celor cu medii de 5,00 se dubleaza. La disciplinele educatie fizica si educatie tehnologica, elevii Capitalei sunt cei mai buni, peste 50 la suta avand medii de 10.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite