Cum sunt hrăniţi bebeluşii de la ţară: sărmăluţe, mici şi coca-cola

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mamele sărace din mediul rural întrerup prea devreme alimentaţia la sân a sugarilor şi încep să le dea de la 6-8 luni mâncare pentru adulţi, relevă un studiu al organizaţiei World Vision.

Tinerele mame din zonele sărace de la ţară arată o crasă lipsă de educaţie în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor mici. Ele întrerup alăptarea când bebeluşii au doar câteva luni şi le dau mâncăruri grele, din ceea ce gătesc pentru restul familiei, relevă un studiu al organizaţiei World Vision, efectuat anul trecut în satele din judeţele Dolj şi Vâlcea.

Studiul este însoţit de un filmuleţ în care tinerele mămici povestesc ce le dau de mâncare celor mici, spre stupefacţia doctorilor, care se străduie să îi înveţe ce e bine pentru bebeluşi. Medicii pediatri spun că lipsurile din alimentaţia primilor doi ani vor lăsa urme adânci asupra dezvoltării pentru toată viaţa.

Ionela Laura Ştromlega, în vârstă de 19 ani, are un băieţel, Sebastian, de 3 ani, şi este însărcinată cu al doilea copil. Tânăra se plânge că din cauza sărăciei ea şi soţul ei se descurcă foarte greu şi că i-a dat copilului mereu "din ce gătesc eu". N-a învăţat-o nimeni cum să-şi crească băiatul, iar prima oară a fost la doctor atunci când a trebuit să nască. "Până la un an i-am dat lapte praf din acela, Lactoza, şi mere cu biscuiţi. De la un an, tot ce mâncam noi, mânca şi el".

FOTO: Cam aşa trăiesc oamenii din Scăieşti, judeţul Dolj

image

"Fasole, varză, carne şi ce mai este pe masă"

Şi Daniela Badea povesteşte cum a întrerupt alăptarea lui Daniel când acesta nu împlinise încă două luni şi de la 7 luni i-a dat tot ceea ce mâncau adulţii din familie, inclusiv ciorbă de porc sau mâncare de cartofi.
Medicul de familie Andreea Lugulescu din Scăieşti, judeţul Dolj, este cea care încearcă să înţeleagă ce e în mintea acestor tinere. Ea le întreabă de ce nu îi hrănesc pe copii la sân. "Ele îmi spun că ăla mic pofteşte, întinde mânuţele şi vrea şi el fasole, varză, carne, sarmale şi ce mai este pe masă".
Marcela Scurtu, o mamă din Frânceşti, judeţul Vâlcea, povesteşte cu mândrie în filmuleţul de la World Vision cum a ajuns să-i dea bebeluşui ei „orice": „Inclusiv sarmale, chifteluţe. Îi plac foarte mult sarmalele şi micii. Când mă duc şi facem câte-un grătar, cu toate că pun şi piept de pui, îi dăm mici, că ăştia îi plac". Marcela Scurtu nu prea dă pe la dispensar, pentru că, spune ea: „Eu nu prea sunt adepta medicilor. Ei îţi zic mereu că eşti anemic".

Elena Greere, asistenta medicală din Orleşti, Vâlcea, povesteşte că o mămică a întrerupt alăptarea celui mic pur şi simplu pentru că acesta plângea şi a zis că, gata, nu-i mai place laptele „Aşa că două zile i-a dat numai ceai. A venit la mine cu el, scăzuse în greutate şi aşa am aflat că îi dădea doar ceai. Am întrebat-o dacă ea ar rezista două zile doar cu ceai şi dacă îşi dă seama că cel mic nu avea de unde să-şi ia proteinele şi să se hrănească. A revenit la alăptat".

FOTO: Mihăiţă Ştromlega, 3 ani, din Scăieţti, Dolj, n-a fost niciodată alăptat

image

Toţi copiii au giardia

La grădiniţă nu este apa curentă şi toţi copiii au giardia (paraziţi intestinali). Dr Andreea Lugulescu din Scăieşti, judeţul Dolj, spune că le-a făcut analize, pe rând, tuturor copiilor şi niciuna nu a ieşit negativă, toţi aveau giardia. Iar apele din fântâni au nitriţi care ajung în alimentaţia copiilor. Tot dr Lugulescu povesteşte cazul unei mămici care îi făcea bebeluşului lapte praf cu apa din fântână. „L-a adus la mine când era vânăt tot, aproape albastru, şi moale. Mi-a zis că nu ştie ce s-a întâmplat de cel mic doarme în continuu de 2 zile. Nu aveam aici medicaţie pe care să i-o dăm şi am trimis-o la Spitalul Judeţean, unde l-au salvat".

Alergii de la laptele-praf

Medicul neonatolog Ana Culcer, de la Spitalul Municipal Universitar Bucureşti, spune că astfel de cazuri ajung destul de des la Bucureşti pentru a fi tratate. „O mămică mi-a spus foarte mândră că ea îi dă copilului coca-cola cu biberonul". Ea susţine că alăptarea înlătură riscul de a avea un copil anemic şi îl protejează de o mulţime de boli. „OMS recomandă minimum şase luni de alăptare, iar după această vârstă să nu se renunţe la laptele de mamă, să se înceapă doar diversificarea. În străinătate copiii sunt alăptaţi până la vârtsa de doi ani şi jumătate". Dr Culcer spune că la spital vin tot mai des copiii care fac alergii de la laptele-praf, iar primele simptome sunt senzaţia de sufocare a copilului şi umflarea capului.

Organizaţia World Vision România a lansat campania "Mame bune, copii sănătoşi", destinată educării mamelor din mediul rural şi salvării copiilor lor. Detalii despre ea se găsesc la www.mamebunecopiisanatosi.ro

Cifre din studiul World Vision:

- Un sfert din gravide sunt luate târziu în evidenţa medicilor
- 2% din gravide ajung prima oară la medic la naştere
- Un sfert dintre mame nu au aflat de importanţa alăptării la sân
- 51% nu ştiu că, în timpul sarcinii, trebuie să ia acid folic, care scade riscul unor malformaţii la coloană
- 58% nu ştiu şi nu iau supliment de fier în timpul sarcinii (dă anemie copilului)
- 22% îşi înţarcă bebeluşii la vârsta de 2-3 luni
- 11% îi înţarcă la 1 lună
- 4 din 10 mame nu-şi duc copilul la medic cand acesta are frecvent respiraţie dificilă
- 67% iau apa din puţuri , fântâni (deseori cu nitriţi)
- 9 din 10 gospodării în care trăiesc mame cu copii între 0-2 ani nu au toaleta în casă
- 2 din 10 mame nu au termometru în casă

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite