Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiu, are pensia redusă cu 70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici singurul român care a zburat vreodată în spaţiu nu a scăpat de scăderea pensiilor militare. Ba mai mult, statul i-a scos din acte cei trei ani de şedere în fosta Uniune Sovietică, perioadă în care cosmonautul Dumitru Prunariu s-a pregătit pentru istoricul zbor în spaţiu, din mai 1981.

Ministerul Apărării a procesat la cerere aproape 25.798 de pensii. Dintre acestea, 7.505 sunt mai mici. Printre ele se numără şi cea a lui Dumitru Prunariu, general maior în rezervă şi singurul român care a zburat vreodată în cosmos.

În ianuarie 2011, Prunariu a primit doar 30% din valoarea pensiei din decembrie 2010, pentru că statul i-a scos din acte cei trei ani de şedere în fosta URSS, perioadă în care s-a pregătit chiar pentru istoricul zbor în spaţiu. În ciuda informaţiilor eronate apărute, joi dimineaţă, în presă, potrivit cărora pensia lui ar fi fost diminuată cu 30%, Dumitru Prunariu a declarat pentru adevarul.ro că a primit, în ianuarie 2011, doar 30% din pensia din luna decembrie a anului trecut.

"Am depus în luna decembrie documentele de salarizare pe care le-am avut de la începutul carierei mele şi acum, în luna ianuarie, pensia mi-a venit 30% din valoarea pe care am avut-o în luna decembrie", a declarat miercuri seară Dumitru Prunariu, informează Antena3. Aşadar, la început de an, generalul maior în rezervă a primit cu 70% mai puţin bani după recalcularea pensiei.

"Pe vremea lui Ceauşescu era un banc cu mine. Zice că atunci când m-am întors din cosmos aş fi fost întrebat: Prunariu, cum considerăm zilele acelea de stat în cosmos? Zile libere sau concediu fără plată? Ei bine, acum... Nu s-a găsit exact perioada din care am intrat în aviaţia miliară până când m-am întors în pregătire, timp de trei ani de zile, din orăşelul stelar", a povestit Prunariu.

Cu doar 30% din pensie în mână, fostul cosmonaut s-a declarat îngrijorat în privinţa propriului viitor: "Până nu demult nu mi-a fost frică de aşa ceva, pentru că m-am simţit un cetăţean protejat de stat. De data asta îmi pun întrebări şi caut soluţii pentru mine şi pentru apropiaţii mei".

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a denunţat aseară situaţia în care se află românul care a petrecut aproape opt zile în spaţiu, în mai 1981, în cadrul misiunii Soiuz 40.

"Dumitru Prunariu era pe vremea aceea erou al Uniunii Sovietice, ceea ce era o distincţie uluitoare pentru statul sovietic, iar pentru România avea cele mai înalte distincţii ale statului şi a fost o mândrie pentru noi. Acest om astăzi a anunţat că, de asemenea, pensia sa a fost diminuată şi că se face parte în acţiunile împortiva statului român", a precizat Vosganian, în cadrul emisiunii "Realitatea te priveşte" de la Realitatea TV.

"Când ajunge statul român să lupte cu singurul român care a făcut parte dintr-o expediţie care a zburat în cosmos, ce să mai spunem... Avem un caz care este simbol pentru români, Dumitru Prunariu, e un erou în viaţă al statului român care protestează împotriva lipsei de respect a autorităţilor", a adăugat vicepreşedintele PNL.

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, primul român care a pătruns în spaţiul cosmic, în mai 1981, a fost ales anul trecut preşedinte al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic - ASE Europe, în cadrul celui de-al 23-lea Congres Planetar al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE).

image

"Prin efectuarea acelui zbor cosmic, devenit istoric, am ajuns să fiu cel al de-103-lea pământean care ajunge în spaţiu, iar România devine a noua ţară din lume care îşi promovează capacitatea ştiinţifică în spaţiul extra-atmosferic prin intermediul unui cosmonaut propriu", scrie Dumitru Prunariu pe site-ul personal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite