Peste 3.000 de dascali de la sate vor fi studenti la distanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 3.200 de cadre didactice din mediul rural vor fi scolarizate prin invatamant deschis la distanta in cadrul Proiectului pentru Invatamantul Rural, cofinantat de Banca Mondiala si Guvernul

Aproape 3.200 de cadre didactice din mediul rural vor fi scolarizate prin invatamant deschis la distanta in cadrul Proiectului pentru Invatamantul Rural, cofinantat de Banca Mondiala si Guvernul Romaniei. Pentru a fi cuprinse in programul de formare, cadrele didactice trebuie sa aiba diploma universitara si sa predea si alte discipline decat cele pentru care sunt calificate. Inclusiv profesorii titulari pot beneficia de a doua specializare. Conditia eliminatorie este data de studiile superioare de lunga durata. Si absolventii de invatamant superior care au cunostinte de specialitate, dar care nu au parcurs modulul psihopedagogic, ingineri, specialisti in administratie si agricultura, absolventi de studii economice sau juridice etc. pot face aceste cursuri. Pentru absolventii de invatamant liceal care, desi invatatori, nu au calificarea si pregatirea necesare pentru a preda la clasele primare, conditia eliminatorie este data de diploma de bacalaureat. Selectia dascalilor se va face tinand cont de urmatoarele criterii: sa fi predat minimum 2 ani, din ultimii 3, intr-o scoala din mediul rural, sa aiba domiciliul in mediul rural, sa aiba maximum 50 de ani si sa predea disciplina la care doresc sa se formeze. Candidatii admisi vor semna un contract prin care se obliga ca dupa absolvirea programului de formare sa predea inca cel putin 4 ani intr-o scoala din me-diul rural sau sa se prezinte la urmatoarea sesiune de examene pentru ocuparea unui post in invatamant, daca nu sunt titulari, si sa predea inca cel putin 4 ani intr-o scoala din mediul rural. In functie de specializa-rea dorita, candidatii se pot adresa Universitatii din Bucuresti, Universitatii Tehnice de Constructii din Capitala, Universitatii ,Babes Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatii ,Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, Universitatii ,Transilvania" din Brasov, Universitatii de Vest din Timisoara, Universitatii Poli-tehnice din Timisoara.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite