Bone filipineze tot mai căutate în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In primul semestru, comparativ cu 2009, cererea de bone filipineze a crescut cu 40 la sută pe piaţa din România. Firmele de recrutare din domeniu estimând că estimează că solicitările vor continua să crească şi în anul următor.

Infuzia de personal filipinez pentru asistenţa casnică a început în România în urmǎ cu trei - patru ani, când persoanele cu venituri peste medie sau mari au început sǎ apeleze la această soluţie din cauza ofertei locale reduse de persoane calificate în domeniu, informează Mediafax.

Specialiştii consideră că în 2010 piaţa de bone filipineze a "explodat", dovadǎ fiind numărul mare de cereri în curs de soluţionare, înregistrate în primul semestru.

O bonă filipineză este remunerată lunar cu sume cuprinse între 300 şi 500 de euro, în funcţie de sarcinile solicitate şi de calificǎrile fiecǎrei persoane.

Procesul de selecţie şi plasare a unei bone din Filipine durează între trei şi şase luni, în funcţie de timpul necesar de la caz la caz pentru obţinerea actelor şi avizelor necesare unei persoane ca sǎ aplice pentru un loc de muncǎ în România iar contractele de muncǎ se încheie pe o perioadǎ de minimum doi ani.

Potrivit sursei citate, toate candidatele la posturile de bonă sunt selecţionate după criterii foarte riguroase, procesul de selecţie incluzând întotdeauna interviuri de recrutare efectuate în Filipine.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite