Se apropie alegerile, se votează legile
0Guvernanţii şi parlamentarii au aprobat miercuri o serie de legi menite să îmbunătăţească traiul românilor.
Atât Guvernul, cât şi Camera Deputaţilor au adoptat o serie de măsuri care au ca scop sprijinirea cetăţenilor.
Ajutoarele pentru încălzire au fost majorate
Guvernul a decis să majoreze cu 12,5% ajutorul financiar acordat de stat persoanelor cu venituri reduse pentru încălzirea locuinţei cu gaze şi 7% pentru încălzirea cu lemne, cărbuni şi combustibil petrolier, pentru sezonul rece 2008-2009.
Alocaţiile familiale şi indemnizaţiile pentru veteranii de război, mărite
Camera Deputaţilor a adoptat o lege prin care se majorează alocaţiile familiale complementare şi cele pentru familiile monoparentale, dar şi o iniţiativă a guvernului prin care cresc indemnizaţiile pentru veteranii de război.
Potrivit legii, alocaţia familială complementară (o sumă ce se acordă familiilor sărace) se majorează la 50 de lei pentru familia cu un copil de la 30 de lei, la 60 de lei pentru familia cu doi copii de la 35 lei, la 65 pentru familia cu trei copii de la 40 lei şi la 70 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii de la 45 lei.
Veteranii de război şi văduvele (dacă nu se căsătoresc) primesc 92 de lei pe lună, de la 23 cât era până acum, veteranii mutilaţi şi invalizii de gradul unu vor primi 148 de lei pe lună de la 37 de leu, veterani invalizi de gradul II primesc 132 de lei, de la 33 lei, iar veteranii invalizi de gradul III primesc 112 lei, de la 28 lei. Şi această lege merge la promulgare.
Comercianţii nu mai au voie să dea rest cumpărătorilor în produse
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă prin care vânzătorii din magazine nu mai au voie să acorde restul către cumpărători în produse, ci doar în numerar.
Conform prevederilor legii adoptate de Parlament, "se interzice plata restului către consumator sub orice altă formă decât prin acordarea de numerar".
Românii vor avea zi liberă de Rusalii
Deputaţii au mai decis miercuri să adauge la lista sărbătorilor legale şi prima şi a doua zi de Rusalii, respingând o cerere de reexaminare a Codului Muncii trimisă de preşedintele Băsescu.
Deputaţii au votat respingerea cererii preşedintelui Traian Băsescu cu 207 voturi favorabile şi două abţineri. Anterior, Senatul decisese în iunie respingerea cererii de reexaminare a şefului statului, prin care acesta solicita ca şi ziua de Sfânta Maria să fie sărbătoare legală.
22 de milioane de lei pentru construcţia şi reparaţia a 25 de centre sociale
Guvernul a aprobat alocarea a peste 22 de milioane de lei din Fondul Solidaritatea pentru construcţia, reparaţia şi amenajarea a cinci unităţi de asistenţă medico-socială şi a 20 de unităţi de asistenţă socială din 16 judeţe.
Unităţile sunt din judeţele Botoşani, Hunedoara, Sibiu, Suceva, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova şi Vâlcea.
Beneficiarii serviciilor acordate în unităţile de asistenţă medico-socială sunt persoane vârstnice şi persoane adulte cu handicap care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire sau tratament şi care nu au susţinători legali.
Guvernul alocă peste 5,4 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de reparaţii şi amenajarea celor cinci unităţi de asistenţă medico-socială din localităţile Săveni, judeţul Botoşani – 450.000 de lei, Agnita, judeţul Sibiu – 574.000 de lei, Spitalul medico-social “Carmen Silva” Broşteni, judeţul Suceava – 125.000 de lei, iar pentru două unităţi din Hunedoara alocă 3.067.000 de lei, respectiv 1.230.000 de lei.
Pentru cele 20 de unităţi de asistenţă socială va fi alocată suma de 16.611.000 lei pentru construcţie, reparaţie şi amenajare.